Vremea moroiului

Vremea Moroiului nu se incheie la sfirsitul romanului. Ea are o durata imemoriala si nu tine cont de loc – guverneaza acolo unde destinele unor comunitati umane sunt intersectate si deturnate de aparitia unor personalitati exceptionale ale istoriei. Viorica Raduta surprinde un astfel de moment de intilnire si repercusiunile lui.

„ Vremea Moroiului este un roman despre Final, un roman situat in doua lumi (pentru a parafraza titlul precedentului roman al Vioricai Raduta); Larisa Banu, o profesoara, isi petrece ultimele zile pe acest pamint. E vorba mai cu seama de cele 40 de zile cind sufletul mai zaboveste, se zice, pe ici, pe colo. Astfel, personajul-liant accede in orice loc si in orice mod, de la constiintele apropiatilor (de pilda, de pe Facebook) la Palatul prezidential din Bucuresti, de la subteran la celest si din prezent spre trecut.

Textul se construieste in jurul a doua mari instante: personajul descris, Moroiul, si personajul suprauman, Bucurestiul. Pe scurt, vremea Moroiului in Capitala de acum si dintotdeauna.” (Dan Gulea) „Daca intimplator doamna Viorica Raduta s-ar fi nascut barbat, configuratia valorica a literaturii romane contemporane era acum fara indoiala alta. Cine se indoieste de acest adevar este suficient sa citeasca acest roman puternic si fascinant al unui scriitor de prima linie, intitulat Vremea Moroiului, si se va convinge.

In plus, va avea revelatia ca realismul magic – concept asezat de critica in siajul literaturii sud-americane – nu este in primul rind si neaparat o chestiune de geografie (nici macar literara), ci, fundamental, una de stilistica si de viziune.” (Gelu Negrea) „Noul roman al Vioricai Raduta reduce simbolistica dezlantuita in favoarea realismului si a criticii sociale. Desi startul este de pe linia durerii si a vocii oaselor, a mortii si crimei adica, povestea se arunca in real cu pofta si filmeaza un Bucuresti concomitent balcanic si dezumanizat la modul capitalist. Rezulta un intens colorit local, cu semnalizari subtile si acute.

In opinia mea, este cea mai implicata si mai palpabila carte de proza a autoarei.” (Felix Nicolau)