La marginea livezii

Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosfera, in care reconstituirea istorica ii fascineaza pe cititorii de toate gusturile, de la rafinati pina la adolescenti. Romanul La marginea livezii urmareste drumul pe care familia Goodenough si-l croieste in speranta unei vieti mai bune. Pentru ca in Connecticut, de unde e de fel James Goodenough, pamintul familiei nu ajunge tuturor fratilor, el hotaraste sa-si caute propriul pamint al fagaduintei.

Se stabileste cu familia intr-un tinut deloc prietenos din Ohio, unde planteaza o livada: aceasta era semnul limpede al intentiei colonistului de a ramine. Dar pamintul ostil seamana dusmanie intre James si sotia lui: el se incrinceneaza in incercarea de a-l imblinzi, iar Sadie alege sa uite de lumea brutala care-o inconjoara cu ajutorul rachiului de cidru. Cu anii, prapastia dintre cei doi se adinceste si, intr-o clipa necugetata, totul se naruie.

Incercind sa se salveze, Robert, fiul mai mic, fuge de-acasa – va deveni miner cautator de aur, apoi, pe urmele tatalui sau care iubea copacii, ajutor al unui colector de plante. Trecutul il ajunge insa din urma... La marginea livezii e un colaj de voci si perspective narative care sare cind inainte, cind inapoi in timp, in decursul a doua decenii, completind treptat cu amanunte scena-pivot a cartii, insinuata si rascolitoare, astfel ca tirziu descoperim ceea ce s-a intimplat de fapt la marginea livezii.

Autoarea nu-si grabeste dezvaluirile, cosind laolalta petice de povesti care impreuna alcatuiesc tabloul unor vieti smulse dintr-un tarim necrutator. - The Observer Tracy Chevalier stapineste arta de a contura cele mai marunte, mai dramatice povesti ale oamenilor pe care, in trecut, istoria i-a ignorat. - Geraldine Brooks Fragment din cartea "La marginea livezii" de Tracy Chevalier: “ Vreme de o saptamana Robert fusese indragostit de ea, cu mirosul ei de drojdie, cu parul ei cret care nu voia sa stea prins in coc, cu buzele de un rosu intunecat de parca abia ce mancase mure.

De fapt, fusese indragostit de senzatia de a fi atat de aproape de o persoana, incat esti practic inauntrul acelui corp. Nu se putea satura de acea senzatie si i-a vizitat cuibul de inca trei ori in acea saptamana. intre reprize stateau intinsi pe pat, revenindu-si, iar Molly il intreba despre trecutul lui.

Robert se eschivase de la intrebarile dificile, nu suflase o vorba despre motivul pentru care plecase din Ohio, despre faptul ca trebuise sa se maturizeze iute, despre cum petrecuse infrigurat, info-metat si obosit in cea mai mare parte a timpului. Daca nu vorbea despre lucrurile acelea, atunci nu era nevoit sa se gandeasca la ele si putea pastra trasa o draperie intunecata intre atunci si acum. in schimb, o intretinea cu povestiri amuzante despre Jonah Parks, vraciul sarlatan cu care lucrase in Indiana, cum ar fi cea cand ajunsesera la puscarie dupa ce Jonah Parks furase un picior de lemn si din greseala incercase sa i-l vanda tot proprietarului.

Molly se dadea in vant dupa povestea aia. Ea era mai darnica atunci cand era vorba de trecut: o copi-larie in Georgia, o mama care murise la nastere, un tata betiv, un frate si o sora ucisi de indieni in timp ce Molly se ascunsese intr-o capita si privise. „trebuie sa zambesti", zicea ea.

„Altfel, ai plange toata ziua." Dupa a treia intalnire, Molly i-a luat banii si a zis: „Gata pentru o vreme, sau o sa-ti faci gaura-n punga si la capat n-o sa te-alegi cu nimic". Era felul ei de a il avertiza ca simte pentru ea mai mult decat era cazul, iar Robert stia ca are dreptate. Dar tot s-a mai culcat cu ea din cand in cand, insa n-a incercat sa o cunoasca mai bine.

Uneori insa, cand statea intins invelit in patura in vreo noapte rara stele, sau cand scruta orizontul traversand vreo campie nesfarsita sub necrutatorul soare texan, isi amintea de starea uluitoare pe care o avusese in timpul acelei febrile saptamani de iubire, cand calarind printre vite cu senzatia ca tot ce exista in lume — fiecare planta pipernicita, fiecare grup de pietre ivite din pamant, fiecare vita, cal, om si nor toate se impleteau de-a lungul unei poteci ce duceau inapoi catre aceeasi femeie, care sta intr-o bucatarie si face biscuiti. Cand era in starea aceea, nu isi putea imagina ca s-ar putea simti altfel. Dupa ce-i trecuse, desigur, se intrebase cum de ceva atat de puternic putea pali, ca un rau care cursese dand pe dinafara si acum secase devenind un firicel, lasand doar urmele viiturii.

Caci senzatia chiar palise, Molly devenise doar o muncitoare de la ferma, iar cand Robert a plecat in California i-a spus la revedere de parca abia se cunoscusera si nici gand sa fi impartit un pat asudat. Cat despre Molly, ramasese optimista. „Poate-o sa merg si eu in California", zisese.

„Sa dau si eu de aur si sa ma pun pe picioare. Viata-ar fi, nu? Poate ca asa am sa fac." si iata ca facuse ceea ce amenintase.

In sa pe surul lui, pe strada din Sacramento, Robert o studia. Molly era mai slaba acum si mai schimbata de vreme — traversarea Americii lasa astfel de urme pe chip dar inca parea vioaie. Statea cu spatele la el, iar Robert ar fi putut sa treaca mai departe si sa pretinda ca drumurile nu li se incrucisasera si n-o mai vazuse niciodata.

ti-a gandit, apoi a strigat-o pe nume. Molly a tipat cand l-a vazut, a fugit spre el cand a descalecat pi I-a imbratisat razand, cufundandu-i capul la piept. I se mai lasase un pic, dar tot mirosea a paine.”