Viața după Auschwitz

Viata dupa Auschwitz. O poveste despre suferinta si supravietuire scrisa de sora vitrega a Annei Frank V iata dupa Auschwitz este o relatare uimitoare a vietii Evei Schloss, incepand cu anii de dinainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, apoi supravietuirea la Auschwitz si mai tarziu munca ei cu Fundatia "Anne Frank". Admirabil de sincera si teribil de socanta, cartea dezvaluie tragediile pe care Schloss le-a indurat si cum a reusit sa-si recapete viata dupa aceea.

Calatoria ei este o lectie de speranta si perseverenta, chiar si in cele mai intunecate ore. Inainte de razboi, in Amsterdam, Eva se imprietenise cu o fetita, Anne Frank. Desi destinele lor au fost diferite, Anne fiind ucisa de nemti, Eva avea sa fie legata pentru tot restul vietii de ea, intrucat mama ei s-a casatorit cu tatal Annei.

Dupa incheierea razboiului, Eva isi va reface viata, casatorindu-se si avand 3 copii, va avea propria afacere si se va dedica, alaturi de tatal vitreg, pastrarii memoriei Annei Frank. Va calatori in toata lumea si va face cunoscute ororile din lagarele de exterminare, indemnand lumea sa nu uite tragediile intamplate si sa-si pastreze speranta. Eva Schloss este o memorialista evreica, supravietuitoare a lagarului de exterminare de la Auschwitz si cofondatoare a Fundatiei ''Anne Frank'' din Londra.

Karen Bartlett este scriitoare si regizor de film. Dupa ce a lucrat pentru BBC si Channel 4 News, Karen a scris pentru publicatii de renume precum The Sunday Times, The Times, Newsweek si Wired, si a realizat documentare pentru BBC World Service. Este stabilita la Londra si a scris cateva romane de nonfictiune, printre care si After Auschwitz, bestseller Sunday Times.

Fragment din volumul "Viata dupa Auschwitz" de Eva Schloss si Karen Bartlett: "Ne-am adunat cu totii in apartamentul bunicilor mei si ascultam cu strangere de inima buletinele de stiri. Ma jucam cu Heinz si cu verisorii mei, dar imi dadeam seama ca se intampla ceva rau. - Locuim aici de cand lumea, iar Austria este caminul nostru de generatii intregi, l-am auzit pe bunicul meu spunand.

- Poate nu e dracu' chiar atat de negru, i-a raspuns cineva incercand sa-l linisteasca. Prietenii nostri ne-evrei nu vor permite asemenea lucruri. - Ce crezi ca se intampla?

l-am intrebat, in soapta, pe Heinz, dar el si-a pus degetul la gura si a facut ochii mari la mine, dandu-mi de inteles sa tac si sa vorbim mai tarziu. Am plecat acasa in tacere, iar cand ne-am dus la culcare, Mutti ne-a sarutat pe crestetul capului, spunandu-ne: - Maine o sa fie mai bine. In seara aceea, cuvintele ei incurajatoare m-au ajutat sa adorm mai usor, dar cred ca in adancul sufletului ei stia ca evreii din Viena aveau soarta pecetluita.

Pe 15 martie 1938, Hitler si-a facut aparitia la balconul Palatului Neue Hofburg din fata marii Piete Imperiale, Heldenplatz, unde le-a vorbit multimilor de austrieci adunati sub sloganul gravat in aur al imparatului Franz Joseph: "Dreptatea sta la temelia guvernelor". - Aceasta tara este germana, a spus el. Pot sa impartasesc poporului german cea mai mare realizare a vietii mele.

Aduc la cunostinta intregii istorii intrarea patriei mele in Reich-ul german. Orasul care il desconsiderase atata amar de vreme il primea acum cu bratele deschise, iar in fruntea listei sale de prioritati se afla - cum avea sa-i marturiseasca lui Josef Goebbels, ministrul propagandei naziste - curatarea Vienei de "mizerie si gandaci", adica de evrei. Cele mai cumplite temeri ale oamenilor s-au adeverit inca din prima saptamana a instituirii regimului nazist.

Repercusiunile n-au incetat sa apara, caci nazistii austrieci nu se dadeau in laturi de la nimic, savarsind fapte inimaginabile impotriva evreilor - ii bateau, le jefuiau proprietatile, ii obligau sa se jigneasca in plina strada si le smulgeau din piept medaliile obtinute in Primul Razboi Mondial. Brusc, prietenii copilariei mele s-au facut nevazuti. Nu mai recunosteam pe nimeni din jur.

Negustorii, vatmanii si administratorii cladirilor - oameni pe care credeam ca ii cunosc - ii obligau acum pe evrei sa stearga in genunchi sloganurile prodemocratie scrise pe caldaram. Erau oare aceiasi oameni alaturi de care familia mea traia de atata amar de vreme? Chiar daca nu te interesa politica, nu aveai cum sa nu observi atitudinea antisemita din Viena.

Nu trebuia sa citesti un ziar pangerman ca sa stii ca un evreu putea fi batut in timp ce mergea pe Ringstrasse sau ca studentii evrei fusesera dati afara de la Universitatea din Viena. In anii de dinaintea anexarii Austriei, toate partidele politice din tara aveau sloganuri antisemite in proclamatiile lor, existand membri cu vederi antisemite pana si in guvernul Dollfuss-Shuschnigg, care sustinea protectia evreilor. Aceste prejudecati innegurau de mult viata evreilor, dar abia acum au inceput sa-si faca aparitia in micul meu univers."