Ultima fotografie. Ed. a II-a

Ce faci cand peste cateva saptamani implinesti 50 de ani, nu mai ai nimic de pierdut si nu mai crezi in nimic? O calatorie lunga pe o nava de croaziera, inconjurat de lux si de necunoscuti, poate fi o solutie? Alexandru Zaharia, fost fotoreporter si fost proprietar de agentie de publicitate, crede ca da.

Crede ca se poate pierde printre cei 2.000 de pasageri, ca isi poate cauta salvarea in anonimat si in singuratate... Greseste. Diana lucreaza pe vas si i-a fost colega in clasa a doua primara.

Navaleste in viata lui cu toate amintirile ei, cu toate infrangerile si cu toate frustrarile. Ca intr-un remake al celor 1001 de nopti cei doi incearca sa scape de amintirile neplacute. Dar amintirile lor sunt puternice, sunt dureroase si pot fi fatale.

Zi dupa zi, povestile celor doi nu duc spre o iubire salvatoare, ci doar spre o noua exacerbare a lipsei de motivatie, de speranta, duc spre deznadejde... Alex Zaharia are o lista cu 50 de cuvinte; 50 ca cei 50 de ani pe care ii va implini curand. Fiecare dintre aceste cuvinte ascunde o poveste.

A lui sau a ei. 50 de povesti in 50 de capitole. Nici aparitia tinerei Caja, nici capitanul, nici oceanul sau porturile Africii nu pot amana inevitabilul si nu pot schimba destinele lor.

Fragment: “Nu mi-este somn. Am mintit. De fapt nu am mintit, imediat ce m-am asezat in pat m-au napadit de tot amintnile Mii si mii de poze, milioane poate, mii de oameni, mii de situatii, atatea amintiri amestecate, pe care niciodata nu reusit sa le asez intr-o ordine, asa cum tin filmele, taiate fasii de cate sase clisee si infasurate in foita, scrise pe cu numarul, locul, data, eventual personajele...

Un dulap intreg cu filme, dosare cu fise, fotografii pe hartie, mai mari sau mai mici, decupaje, probe, documentattie, probabil si multa maculatura... Incerc sa adorm. E mai bine.

Numar oi si, in timp ce le numar, visez treaz, dar cu ochii cum fotografiez, a doua, a treia... Dimineata. Soare.

Ocean. Nu stiu unde ma aflu, desi un clic pe laptop m-ar lamuri imediat. Tot dispozitia cea ghidusa...

In drum spre baie, arunc un ochi la trusa foto de pe masa, geanta neagra si uzata e un cadou de la Tibi, fotograful de la Flacara, o geanta care a batut avioane, la fel si aparatele care sunt second hand-uri de la prieteni. Nici nu mai stiu de cate ori le-am tot desfacut prin aeroporturi la eternele random check ale politistilor germani sau danezi sau olandezi... Poate ca ar fi o zi buna sa mai fac cateva imagini, daca tot am carat trusa cu mine.

Cand ies pe punte, e deja plin de lume care se plimba. In zona piscinei mari, toate sezlongurile sunt ocupate. Acum e prima data de cand sunt aici, ca simt o usoara senzatie de frustrare...

Desi nava e totusi uriasa, parca mi-as dori un loc unde sa ma ascund. Si nu tot in cabina mea... - Nu mai vrei sa ma vezi?

Caja s-a proptit cu picioarele departate si goale in fata mea. Cu mainile, tot goale, in solduri. Poarta un costum de baie.

Sandale cu toc inalt. Si o orhidee in par. O aparitie impresionanta.

Dar imi vine sa rad.”