Translatorul

Translatorul este povestea unui genocid. In Darfur, o regiune din Sudan, peste un milion de oameni au fost asasinati. Daoud Hari a crescut intr-un sat din regiunea Darfur.

Viata sa linistita a fost tulburata in anul 2003, cand militiile guvernamentale au atacat localnicii, ucigandu-i si dandu-le foc la case. Satul lui Hari a fost si el atacat si distrus, familia sa decimata si dispersata, insa Hari a reusit sa scape cu viata. Strabatand desertul pe camile, alaturi de un grup de prieteni, Hari a ajutat refugiatii din Sudan sa aiba mancare si apa, iar cand au intervenit fortele de pace, el si-a oferit serviciile de traducator.

Translatorul reprezinta povestea impresionanta a unui om care a stat fata in fata cu genocidul, riscandu-si viata pentru a lupta impotriva nedreptatii si a-si salva poporul. Daoud Hari a participat la turneul Voci din Darfur pentru SaveDarfur.org. Fragment din volumul "Translatorul" de Daoud Hari: “Cu doua zile inainte de sosirea mea, cele sapte locuri din care satul isi lua apa fusesera lovite de bombe mari, si o parte din colibe luasera foc.

Nu era primul atac. De-acum copiii erau trimisi in afara satului in fiecare zi. Animalele erau aduse noaptea la cele cateva locuri de adapat ramase functionale, pentru a bea apa.

Pe timpul zilei orice miscare ar atrage bombele sau atacurile elicopterelor. Insa nu se produsese inca nici un atac terestru. Fiecare din verii pe care i-am intalnit imi povestea despre cel putin zece decese in partea lui de familie.

Toate satele de la est erau atacate, iar barbatii din acest sat se pregateau pentru ce avea sa vina. Femeile ingrijeau bolnavii si pregateau hrana si provizii pe care sa le ascunda in wadi-uri si sa le urce in spinarea magarilor. In timp ce o parte din barbati se organizau sa ramana pe loc pentru a apara satele, altii se alaturau grupurilor din rezistenta care umblau de colo-colo cu masinile pentru a ajunge unde erau cel mai utili.

Guvernul ataca atatea sate in acelasi timp incat oamenii acestia erau slabiti si epuizati. Cele cinci regate din Darfurul de Nord — Dar Kobe, Dar Gala, Dar Artaj, Dar Sueni si al nostru, Dar Tuar — erau toate atacate in acelasi timp. Regatele din Vest si din Sud erau la randul lor lovite.

Luptatorii din rezistenta — dintre care unii abia implinisera paisprezece ani — veneau in sate in Land Rover-uri facute din bucati, in cautare de apa si hrana, apoi goneau catre urmatorul punct fierbinte, lasand ranitii in urma, in grija femeilor din sat. In timp ce sistemul de sultani, omda si seici din regat fusese pana de curand o forma de organizare militara extraordinar de eficienta, acum nu mai dadea nimeni ordine; evenimentele pe care le aducea cu sine fiecare noua zi dadeau peste cap orice plan. Seicul mi-a spus ca propriul meu sat, mai mic decat acesta, fusese bombardat o data, dar nu erau pagube mari, iar rudele mele apropiate nu patisera nimic.

Afland aceasta am mai ramas cateva zile in acel sat pentru a da o mana de ajutor. Un sir neintrerupt de refugiati trecea pe acolo si orice ajutor era binenevenit. Multi barbati se alaturau grupurilor din rezistenta; puteai vedea adolescenti foarte tineri sarind in camioane cu pusca familiei in maini, si dusi erau.

Nimeni din familiile lor nu incerca sa-i opreasca. Era ca si cum toata lumea se resemnase cu ideea ca vom muri cu totii si era dreptul fiecaruia sa aleaga cum va disparea. Asa stateau lucrurile.

Pentru noi, sfarsitul lumii era aproape. — Plecam si vom incerca sa ajungem in Ciad, era refrenul multor familii care treceau prin casa seicului pentru a-si lua ramas bun. Primeau sfaturi despre cele mai bune drumuri peste munti si prin deserturi.

Ciadul era departe. Chiar daca nu erau atacati de soldati, sau de Janjaweed, sau de elicoptere, multi dintre ei nu vor face fata calatoriei de o suta cincizeci de kilometri prin desertul arzator."