Te pup in fund, Conducator Iubit!

In Romania anului 1987, Nicolae Ceausescu se comporta asemeni Califului Harun al-Rashid: se deghizeaza. Intra pe neasteptate in locuintele supusilor sai. Taie si coase la loc urechi, maini si picioare.

Iarta cu marinimie pe marii sai dusmani, dar le frange gatul celor ce il adora. Umbla pretutindeni insotit de un Duh fioros, mult mai credincios Stapanului sau decat un caine. Singurele categorii sociale care indraznesc sa-l infrunte pe Nicolae Ceausescu sunt scriitorii si hotii.

(Daniel Banulescu) Te pup in fund, Conducator Iubit! are o calitate exceptionala: contopeste atractivitatea romanului popular cu rafinamentul romanului pentru elite. (Equator Publishers) Clanul sau de Romane, numit "Cea mai frumoasa poveste a lumii" cuprinde, pana in prezent, volumele: Te pup in fund, Conducator Iubit!; Diavolul vaneaza inima ta si Cel mai bun roman al tuturor timpurilor.

Fragment: “Pe 2 aprilie 1987, o pala de impotrivire politica trecu, din nou, peste Bucuresti. Foarte firav, dupa aproape doua saptamani de acalmie, zefirul anticomunist se porni, aducand seturi noi de bancuri politice, actiuni spontane de intarzieri la serviciu, atentatele mute ale celor doi-trei necunoscuti, care nu ovationau niciodata, atunci cand, aproape la fiecare doua zile, Nicolae Ceausescu strangea la el populatia pentru a se lasa adorat. Nicolae Ceausescu nu se lasa si tragea, de cate ori putea, serii scurte de adunari populare.

Avea Brav Conducator un mod iscusit de a face dragoste cu poporul, un sic personal, un tainic fel de a te mangaia, care te facea sa devii mai putin exigent si, desi sosisesi la miting cu cele mai indraznete intentii, uitai totusi de faptul ca erai tratat ca un cur, scoteai esofagul afara si ovationai din el pana faceai amigdalita. Oameni seriosi isi pierdusera capul in asemenea evenimente si, intorsi acasa dupa marile adunari populare, constatau cu uimire ca le ramasesera imprimate pe limba scame de la lozinci, firimituri de la scandarile prin care Marele Conducator se insinua in sucul lor gastric, poezele cu care nu erai de acord, dar pe care nu te puteai impiedica sa ti le reciti, pana la o senzatie de voma, ce te cuprindea in dormitor sau in baie. Nu puteai scapa.

Erau descarcari de vointa straina care intreceau puterile tale. De altfel, agentiile internationale de presa semnalasera ca, fotografiate din elicopter, marile multimi romanesti aveau contururile unor femei ce stateau catre tribuna cu picioarele desfacute. Luni, 6 aprilie 1987, se relua lupta fatis anticomunista.

Insi care nu mai erau Iarba Fiarelor, Sucu, Arvinte sau vreunul dintre protejatii lor declansasera alte actiuni, de a caror groaza oamenilor obisnuiti li se zburlea parul de pe spinare.”