Sunetul muntelui

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Roman publicat in 1954, Sunetul muntelui este o naratiune de o tainica perfectiune a senzatiilor evanescente, in care presimtirea mortii atrage o delicata pasiune tarzie. Elegie existentiala intensa, asternuta pe hartie cu o seninatate aparenta. Putine romane redau criza batranetii atat de expresiv ca ”Sunetul muntelui”.

In portretul pe care i-l face unui om de afaceri trecut de saizeci de ani, Yasunari Kawabata cartografiaza, pe de o parte, diminuarea treptata a dorintei acestuia de a trai, surprinzand, pe de alta parte, zvacnetul pasiunii care ii ilumineaza apropierea sfarsitului. Fragment din volum: “Si vara, si iarna clopotul de la templu batea la ora sase dimineata. Si de cate ori il auzea, si vara, si iarna, Shingo isi spunea ca s-a trezit prea devreme.

Asta nu insemna ca se si scula din pat imediat. Ora sase nu era acelasi lucru vara si iarna. Clopotul batea la aceeasi ora, iar Shingo isi dadea seama ca era sase, dar vara soarele se afla deja sus pe cer.

Tinea un ceas mare de mana langa perna. Dar ca sa se uite la el, trebuia sa aprinda lumina, sa-si puna ochelarii, asa ca rareori o facea. Fara ochelari nu reusea sa vada care era orarul si care minutarul.

Nu se temea c-o sa doarma prea mult. Problema era ca se trezea prea devreme. Ora sase intr-o dimineata de iarna era foarte devreme, dar cum nu putea sa mai stea in pat, Shingo se ducea dupa ziare.

De cand nu mai aveau fata in casa, Kikuko se trezea sa faca treburile de dimineata. - Te-ai sculat devreme, tata-socrule, ii spunea ea. - O sa mai dorm putin, ii raspundea el, invariabil rusinat de cat de matinal era.

- Chiar te rog. N-am apucat nici macar sa pregatesc apa fierbinte. Dar daca Kikuko era treaza, Shingo simtea ca are companie.

De la ce varsta incepuse oare sa se simta singur si sa se trezeasca inainte ca soarele iernatic sa se fi ridicat? Primavara era mai bine cand se trezea devreme. Trecuse acum de jumatatea lui mai si, dupa ce batu clopotul, se auzi tipatul unui uliu.

- Asadar, a venit din nou, bombani el din pat. Uliul paru sa se roteasca grandios pe deasupra acoperisului, iar apoi zbura catre mare. Shingo se scula.

Se uita cu atentie la cer pe cand se spala pe dinti, dar nu mai zari pasarea."