Secretul imparatiei

Secretul imparatiei relateaza evenimentele cuprinse in Noul Testament din perspectiva unui erudit roman aflat in cautarea lui Mesia. Povestea lui Marcus Mezentius Manilianus se dezvaluie de-a lungul a unsprezece epistole pe care acesta i le scrie iubitei, Tullia, o nobila romana. Se suprapun in ele lumi si culturi, adevaruri istorice, mituri si invataminte care ofera un raspuns surprinzator la cautarile protagonistului.

Tema religioasa a romanului este mai degraba un pretext pentru o epopee istorica si de aventuri, scrisa in acelasi stil accesibil deja cunoscut cititorilor. Fragment din cartea "Secretul imparatiei" de Mika Waltari: “Atunci l-am vazut pe gradinar. Ridica ramurile pomilor si pipaia fructele sa vada daca sunt coapte.

Purta un vesmant modest cu franjuri mici la poale si avea capul acoperit sa nu-l arda soarele. M-am gandit ca poate il ofensasem daca ma odihnisem in gradina lui fara sa-i fi cerut voie. Traditia evreilor este complicata, iar eu nu cunosc prea bine canoanele lor de buna-cuviinta.

De aceea m-am ridicat imediat, m-am apropiat de el, l-am salutat si am spus: - Ai o gradina minunata! Sper ca nu te-am ofensat daca m-am odihnit in gradina ta fara sa-ti fi cerut voie. In acea clipa nu as fi vrut sa supar pe nameni din lume.

Si-a ridicat fata spre mine si mi-a zambit prietenos. Nici un evreu nu-mi mai zambise pana atunci, pentru ca, orice s-ar spune, eram roman si nici nu purtam barba. Dar vorbele pe care mi le-a adresat m-au uimit inca si mai mult.

Cu o voce blanda; putin intimidat chiar, el a spus: - Si pentru tine este un loc in gradina mea. Eu te cunosc. Am banuit ca avea vederea slaba si ma confunda cu altcineva.

L-am intrebat cu mirare: - Oare tu nu vezi ca nu sunt evreu? Cum ai putea sa ma cunosti? Mi-a raspuns in maniera misterioasa a evreilor intelepti: - Eu ii cunosc pe cei ce sunt cu mine si cel ce sunt cu mine ma cunosc.

Apoi a facut un semn cu mana, indemnandu-ma sa-l urmez. M-am gandit ca vrea sa-mi arate ceva sau sa-mi ofere un dar in semn de prietenie si l-am urmat cu bunavoie. A mers inaintea mea si am vazut ca pasea cu greutate, schiopatand, cu toate ca nu era batran.

La o raspantie a cararii care mergeam, pe cand ridica el ramurile unui pom ca sa-i priveasca roadele, i-am vazut incheieturile ranite ale mainilor.”