Se numea Sarah

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetita evreica in varsta de zece ani, este arestata in toiul noptii, impreuna cu parintii ei, de politia franceza, dar nu inainte de a-si incuia fratele in ascunzatoarea lor secreta, convinsa fiind ca se va intoarce dupa numai cateva ore pentru a-l elibera. Paris, mai 2002: Julia, o jurnalista americana, stabilita de multi ani la Paris si maritata cu un francez, trebuie sa scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorarii a saizeci de ani de la acest eveniment de trista amintire in istoria Frantei. In timpul investigatiei sale, Julia descopera intamplator o serie de secrete de familie adanc ingropate, care o leaga de Sarah, si simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei.

Pe masura ce se adanceste in trecutul ei, lucrurile pe care le afla o tulbura si o fac sa-si puna intrebari cu privire la propria existenta. Se numea Sarah este povestea induiosatoare a doua familii unite de un secret teribil, dar si o tulburatoare pagina de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franta aflata sub ocupatie si rupe tacerea care inconjoara un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor. Bestseller New York Times, vandut in doua milioane de exemplare.

Un roman fascinant si obsedant. Aceasta carte iti capteaza atentia de la primul capitol, iar scenele si personajele sale iti raman in minte mult timp dupa ce ai terminat-o. Fragment din cartea "Se numea Sarah" de Tatiana de Rosnay "Fetita se tinea aproape de parintii ei.

Strabatura pe jos strada lor, in timp ce barbatul in balonzaid bej le spunea sa se grabeasca. Oare unde se duceau? se intreba.

De ce trebuiau sa se grabeasca atat de tare? Li se spuse sa intre intr-un garaj mare. Fetita recunoscu drumul - nu era departe de casa in care locuiau si de locul unde lucra tatal ei.

In garaj, barbati imbracati in salopete albastre, patate de ulei, erau aplecati asupra motoarelor. Ii priveau, tacuti. Nimeni nu zise nimic.

Atunci, fetita vazu un grup mare de oameni, stand in garaj, cu genti si cosuri la picioare. Majoritatea erau femei si copii, observa ea. Pe unii ii cunostea putin.

Dar nimeni nu indraznea sa faca semn cu mana sau sa se salute. Dupa un timp, aparura doi politisti care incepura sa strige nume. Tatal fetitei ridica mana cand auzi numele lor.

Fetita privi in jur. Vazu un baiat pe care il cunostea de la scoala , Leon. Parea obosit si speriat.

Ea ii zambi; ar fi vrut sa-i spuna ca totul era in regula, ca in curand vor putea sa mearga acasa. Toate astea nu aveau sa dureze mult, curand o sa fie trimisi inapoi. Dar Leon o privi de parca era nebuna.

Ea isi lasa privirea in jos, cu obrajii in flacari. Poate ca pricepuse totul gresit. Inima ii batea cu putere.

Poate ca lucrurile nu aveau sa se intample asa cum crezuse ea. Se simtea foarte naiva , prostuta si tanara. Tatal ei se apleca spre ea.

Barbia lui tepoasa ii gadila urechea. Ii rosti numele. Unde era fratele ei?

Ea ii arata cheia. Fratiorul ei era in siguranta , ascuns in dulapul lor secret, sopti ea, mandra de sine. O sa fie in siguranta.

"