Privind înăuntru

Am adunat in cartea aceasta drumul meu spre sine si lectiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumet ratacit pe calea vindecarii. Este darul pe care il intorc vietii, ca m-a ingaduit si asteptat sa ma intorc cu fata spre ea.

- Petronela Rotar Privind inauntru ii ofera cititorului o descriere a calatoriei lungi si anevoioase, cu suisuri si coborasuri, cu obstacole si victorii, catre acceptarea si impacarea cu un sine ranit, care a adunat traume de cand se stie. Este povestea zbuciumului si zbaterii sinelui care se apara de realitatea poate prea cruda pentru a fi suportata si care recurge la mecanisme de protectie cel ajuta sa supravietuiasca, dar care il izoleaza totodata de realitate. Este si povestea luptei - in ani de terapie, individuala si de grup - cu aceste mecanisme, dar si povestea drumului catre vindecarea eului ranit si impacarea dificila cu sine.

O carte care descrie dureros de deschis cele mai profunde traume si care te pune pe ganduri, dar iti ofera si speranta, pentru ca exista o cale spre vindecare, cu pretul unui efort remarcabil. Petronela Rotar (nascuta in 1977, Brasov) este scriitoare, psiholog si blogger. A fost jurnalist vreme de 18 ani, lucrand ca reporter, editor si prezentator la ProTV, Antena 1, Realitatea.

Blogul ei este unul unde spune lucrurilor pe nume, din suflet, cu curaj si fara perdea. Petronela are doi copii si in prezent se pregateste sa devina psihoterapeut. A debutat in 2014 cu un volum de poezie, O sa ma stii de undeva, si a publicat de atunci inca sase carti, fie poezie, fie proza scurta, fie roman, cea mai recenta, Ajuta-ma sa nu dispar, aparand in 2019.

Privind inauntru a fost publicata prima data in 2018. Aceasta este editia a doua, revizuita. La Editura Trei a mai aparut editia revizuita a romanului Orbi (2021).

Stiu, am fost obisnuiti de literatura si filme sa credem ca amorurile care se lasa cu sinucidere, cu asteptat zeci de ani, cu nabadai si alte comportamente toxice sunt marile iubiri. In realitate, astfel de iubiri sunt foarte putin iubire si foarte mult componente psihologice care tin de rani, de comportamente dezadaptative sau, din contra, supraadaptative si toata lumea sufera in ele. Or, iubirea nu ar trebui sa fie suferinta, contrar cliseelor si credintelor limitative de care e plina arta.

- Petronela Rotar Fragment din cartea "Privind inauntru" de Petronela Rotar: "In urma cu citiva ani, am scris o serie de poeme-sindrom in cea de-a treia mea carte, Efectul pervers. Existau acolo sindromul insulei, al cuibului gol, sindromul Stockholm, fireste, ba chiar in doua parti, insa nicaieri nu aparea si sindromul Calimero - sindromul victimizarii. Pasamite, avea sa imi mai ia o perioada de terapie intensiva ca sa descopar ca sufeream de asa ceva.

De fapt, este impropriu spus sufeream. Cred ca mai degraba ma bucuram de el. Are spaniolul un verb bun pentru asta: disfrutar.

In paranteza fie spus, numele de sindrom Calimero a fost dat de psihanalistul Saverio Tomasella, dupa un personaj de desene animate de prin anii 1970, un pui de gaina diferit de fratii lui, in sensul ca era negru si mic. Calimero identifica numai in exterior vina pentru necazurile lui de pui, pentru ca, nu e asa?, nimeni nu il intelege, iar fiecare episod se termina cu lamentatia: toti fac asa fiindca sint mic si sint negru! Poemul anterior e si el din perioada aia.

Sa fii victima profesionista este un mare consum de energie. E un job full-time si extra-time. E un rol in care te afunzi atit de puternic, care se lipeste de pielea ta atit de temeinic, incit e aproape imposibil sa ajungi sa il identifici de unul singur.

Umbli prin lume cu haina asta pe tine si de fiecare data cind intinzi mina sa te prezinti, de cite ori deschizi gura, ceea ce iese este: Buna, Petronela, victima, ma bucur sa te cunosc. Am nevoie sa ma vezi, sa ma asculti, sa simti compasiune pentru mine. Daca nu ma poti iubi, e in regula si mila.

Victimizarea apare ca mecanism de defensa in urma unor factori favorizanti, in urma unor traume, in urma unor intimplari reale si indiscutabil obiective, pe care nu le poti controla. Toti avem in jur oameni (poate chiar pe noi insine) care mereu sint nemultumiti, nefericiti, repeta tipare, sar din lacul dramei in putul nenorocirii, se pling, sint furiosi pe destin, pe parinti, pe sef, pe iubit, pe vreme, pe horoscop, pe tara in care s-au nascut, care identifica in jurul lor numai responsabili si vinovati pentru mizeria sufleteasca in care se afla. Niciodata pe ei insisi sau, daca o fac, tot pe mina victimizarii merg: eu sint de vina ca sint prea bun, prea milos, prea credul, prea naiv, negasindu-si o responsabilitate reala, ci doar una fictiva, care ascunde o calitate, chipurile.

La mine modul victima a rulat, precum multe alte dintre programele mele, intr-un mod mai subtil, mai demn, cumva. Aparent, ii dispretuiam pe cei care se pling din senin de orice, asa ca mi-am facut rost mereu de tragedii reale, de drame cit se poate de autentice, de boli nenumarate, de probleme amoroase, iarasi de boli, astfel incit suferinta mea era cit se poate de reala si de sustinuta de argumente irefutabile.