Portile de foc

„Portile de foc. Epopeea unui supravietuitor al bataliei de la Termopile” ofera cititorului o poveste irezistibila si o perspectiva unica asupra lumii antice. In anul 480 i.H., doua milioane de soldati persani condusi de regele Xerxes au construit un pod de corabii peste Hellespont pentru a debarca in Grecia si a o cuceri.

Intr-o incercare disperata de a-i bloca pe invadatori, trei sute de spartani alesi au fost trimisi la trecatoarea Termopile. Steven Pressfield aduce la viata batalia de la Termopile intr-un roman monumental, foarte bine documentat, cu actiune incinsa si analize psihologice fine. Soldatii spartani si aliatii lor au tinut cotropitorii pe loc sapte zile, dar, in cele din urma, au fost coplesiti.

Romanul da glas, chip si viata unora dintre spartanii care au luptat la Termopile, printre care regele Leonidas, campionul olimpic Polinikes, un tanar luptator spartan pe nume Alexandros si comandantul Dienekes. Autorul exploreaza societatea spartana si eroismul luptatorilor sai, recreand un moment din istorie sub forma unei opere incredibil de captivante, inteligente si emotionante. Accentul cade pe destin, onoare, datorie si loialitate.

Fragment din roman: „Privisem armata marsaluind pe campia de sub Atena pornind de la Casa Bronzului poate de vreo cincizeci de ori in ultimii noua ani, cu diferite forte stranse, adaptate campaniei in care se pregateau sa porneasca. Acesta, corpul armat trimis la Portile de Foc, era cel mai subtire din cate fusesera vreodata. Nici doua treimi din cei stransi inainte de Enofita, cand aproape sase mii de razboinici, scutieri si convoiul lor de lupta umplusera campia, nici o jumatate de mobilizare, patru mii cinci sute, ca inainte de Ahileion, nici macar doua mora, doua mii cinci sute, ca atunci cand Leonida a condus la Antirion trupele pe care Alexandros si cu mine le urmariseram pe cand eram baieti.

Trei sute. Stransura umana zornaia pe campie asemenea boabelor mazare intr-un borcan. Doar trei duzini de animale de haita stateau in fata de-a lungul drumului.

Erau numai opt carute; turma de jertfa era manata de doi baieti caprari cam speriati. Convoiul cu provizii fusese trimis inainte si fusesera lasate pachete de-a lungul caii de sase zile. Pe deasupra, se anticipa, cetatile aliate aveau sa ofere provizii pe drum, pe masura ce alergatorii spartani culegeau diferite contingente care aveau sa completeze forta si s-o aduca la efectivul sau intreg, de patru mii.

O liniste augusta inconjura sacrificiile de plecare indeplinite de Leonida in calitatea sa de mare preot, asistat de Olympieus si Megistias, clarvazatorul teban care venise in Lacedemonia de bunavoie, cu fiul sau, din dragoste nu numai fata de cetatea sa natala, ci fata de toata Elada, pentru a-si oferi, fara taxa sau rasplata, arta prorocirii. Intreaga armata, toate douasprezece lochoi, fusese stransa, nu sub arme, din cauza interdictiei Karneiene, totusi in mantii purpurii, ca sa asiste la pornirea marsului. Fiecare luptator dintre Cei Trei Sute statea incununat, inarmat cu xiphos si cu scutul inainte, cu mantia purpurie peste umeri, in timp ce scutierul sau ii era alaturi, tinand lancea pana cand se incheiau jertfele.”