Nagasaki

Shimura-san duce un trai solitar sj anost intr-o suburbie din Nagasaki. Treptat insa, barbatul incepe sa observe detalii nelinistitoare in propria-i casa: unele obiecte par a-si schimba locul in absenta lui, iar din bucatarie dispare, din cand in cand, mancare. Fantome?

Halucinatii? Tulburat, Shimura instaleaza o camera video si, cu ajutorul ei, desluseste misterul: o femeie se ascunde la el in casa. Este oare pregatit sa faca fata taifunului care se dezlantuie odata cu aceasta descoperire?

Bazata pe fapte reale si castigatoare a marelui premiu oferit de Academia Franceza in 2010, aceasta carte este o naratiune percutanta pe tema izolarii in lumea moderna. Cu eleganta, fara sa ridice vocea, Eric Faye vorbeste despre vinovatie, memorie, simtul fragil care ne ghideaza comportamentul, dar si despre egoismul societatii moderne. ( LExpress) Fragment: " In ziua cu pricina, avusesem un pic de febra si ma intorsesem acasa mai devrerne decat de obicei.

Nu era nici cinci cand am coborat din tramvai pe strada mea; fusesem la cumparaturi si aveam cate o sacosa cu mancare in fiecare mana. Rar se-ntampla sa fiu acasa atat de devreme in timpul saptamanii, asa ca aveam senzatia ca intru prin efractie. Efractie e un cuvant cam dur, ce-i drept, si totusi...

Pana mai ieri, nici nu incuiam usa la plecare; e un cartier destul de sigur si am multe vecine in varsta (doamna Ota, doamna Abe si altele, ceva mai departe) care stau in casa cat e ziua de lunga. Mi-e la indemena sa las usa deschisa atunci cand vin incarcat de la cumpardturi: cum cobor din tramvai, fac cativa pasi, imping usa glisanta si intru in casa. Doar imi scot pantofii, imi pun papucii si, cat ai clipi, aranjez produsele la locul lor.

Dupa care ma asez sa-mi trag sufletul numai ca in ziua aceea nu mi-am permis acest lux: la vederea frigiderului, am tresarit si m-a cuprins panica, asa cum mi se intamplase si cu o zi inainte. Cand l-am deschis insa, nu mi s-a parut nimic in neregula. Totul era la locul lui, adica acolo unde se afla de dimineata, inainte sa plec.

Muraturile, bucatile de tofu, tiparii pentru cina. Am inspectat cu atentie fiecare raft de sticla. Sosul de soia si ridichile, algele uscate si pasta de fasole rosie, caracatita proaspdta din cutia de plastic.

Pe raftul de jos, pachetelele triunghiulare de orez cu alge marine — in numar de patru. Erau acolo si cele cloua vinete. Am simtit ca mi se ia o piatra de pe inima, mai ales ca rigla urma sa ma linisteasca si ea, mai mult ca sigur.

E o rigla din otel inoxidabil de patruzeci de centimetri. Pe partea negradata, am lipit o fasie de hartie alba, dupa care am introdus rigla intr-o cutie cu suc de fructe multivitaminizat (A, C si E) inceputa de dimineata. Am asteptat cateva secunde, cat sa se impregneze hartia cu lichid, dupa care am scos-o usor.

Nu indrazneam sa verific. Cand m-am uitat, opt centimetri. Nu mai ramasesera decat opt centimetri din cei cincisprezece cati lasasem de dimineata...

Cineva se servise bine mersi. Iar eu locuiesc singur. M-a cuprins iar panica, eram foarte agitat.

Ca sa fiu sigur, m-am dus sa verific carnetul in care consemnez de o buna bucata de vreme nivelul lichidelor si cantitatile. intr-adevar, de dimineata erau nu mai putin de cincisprezece... La un moment dat, imi venise ideea sa fotografiez tot ce se afla in frigider, dar am lasat-o balta.

Din neglijenta, dintr-o teama de ridicol... Recunosc ca pe-atunci mai aveam anumite retineri, insa acum imi disparusera complet. Aveam inca o dovada ca se intampla ceva, a treia in doar doua saptamani, iar eu sunt o persoana rationala, nu-s genul care sa creada ca vreun duh vine sa bea si sa se Infrupte din mancarea si bautura LUI...

Primele mele banuieli s-au nascut cu vreo cateva saptamani in urma, dar s-au risipit imediat. Totusi, dupa un timp au reaparut, ceva mai subtil, ca niste musculite care bazaie in aerul serii si dispar Inainte sa te dumiresti ce-i cu ele. Totul a inceput astfel: puteam sa jur ca am cumparat un anume produs, pe care apoi nu-l mai gaseam.

Primul meu impuls a fost, desigur, sa-mi pun la indoiala propriile actiuni. E atat de usor sa te pacalesti ca ai asezat in cosul de cumparaturi produsul respectiv, cand de fapt doar te-ai gandit s-o faci. Esti extrem de tentat sa pui pe seama oboselii festele pe care ti le joaca memoria...

Ce nu scuza oboseala!? Noroc ca a doua oara am pastrat bonul si asa m-am convins ca n-aveam vedenii: chiar cumparasem pestele care, brusc, se evaporase. Totusi, nu era chiar atat de usor sa trag o concluzie sa-mi depasesc perplexitatea si sa caut o explicatie, fie ea si provizorie.

Eram zdruncinat.”