Monolog sub pat

„In strada indiferenta, Coman se simte electrocutat de frumusetea toamnei. Domnule, ce daca locuiesc intr-o pivnita? Nu mai am aproape nimic.

Calculatorul nu este al meu. Mi l-a imprumutat patronul. Ca nu-i mai convine sa-i dau texte scrise pe hartie.

Nu ma simt rau in saracia asta lucie. Dumnezeu compenseaza lucrurile. Mi-a luat casa, dar mi-a dat un soi de seninatate.

Singuratatea, la fel. Nu-i buna, evident, dar cand te instalezi in ea… Are o alta „revelatie”. Dupa cea referitoare la frumusetea desavarsita a toamnei.

Fetele. Incalculabil de multe, in tricourile lor prea scurte. Portiunile descoperite de piele proaspata, luminoasa, vizibile acolo unde tesatura se termina, iar pantalonii n-au inceput inca.

………………………………………………………………………………. Sunt un cane din soiul ce-i zice terrier airedale. Ma cheama Ghita.

Am zece ani si jumatate. Casa mea este in buricul Bucurestilor. O casa mare.

Numai dracul stie cum de nu mi-au luat-o astia, tot zicea mai demult Jean. Nu pricep cum de-i este atat de usor cu femeile. Ca doar nu-i singurul barbat din Bucuresti si nici nu-i prea tanar.

Bag sama fiindca este indraznet. De-o pilda, cand ne preumblam seara pe strada si intalneste cate-o doamna cu cane, o agraieste ca si cum ar cunoaste-o de cand era la armata. Nici eu nu ma las mai prejos.

Ma arat cat pot de prietenos. Din cat tin minte, niciodata nu s-a suparat vreuna pe noi, ca de ce suntem atat de indrazneti.” Fragment din roman: "Pentru mine ramane miracolul, ceva in genul castigului cel mare la loterie. Cu totul improbabil, dar nu imposibil.

Cum nu am bani si nici prestigiu social, pot astepta doar norocul providential, picat din ceruri pe capul unui necajit. Asta, desigur, daca nu vreau sa apelez la serviciile vreunei boschetare. Una din astea ar considera ca boxa mea este un hotel de lux.

Alte categorii? Vreo eleva? Studenta?

Vanzatoare recent venita de la tara si necunoscatoare in ale Capitalei? Nu prea mai exista fete naive, asa cred. Daca este cineva naiv, acela doar eu pot sa fiu.

Nu conteaza trecutul meu glorios in ale femeilor, chiar deloc. Si nici faptul ca in anumite zile nu ma simt batran, ci barbat, pur si simplu. Cu putin inainte de Sala Dalles, Coman este frapat de mersul unei fete din fata lui.

In inevitabilii ei blugi, fata se misca neinchipuit de gratios. Sa fie balerina? Nu cred.

Este doar frumusetea ei naturala. Si inca un lucru. Faptul ca picioarele, inclusiv fesele, sunt perfecte.

Nu le vad prin tesatura, ca doar n-am vreun aparat Roentgen in cap, dar stiu ca asa este. Posteriorul acestei fete este viu, are o viata a lui, de sine statatoare. Printre mii de dosuri „moarte", el este viu.

Daca ar prinde glas, ar putea sa spuna, precum personajul lui Philip K. Dick: „Eu sunt viu, voi sunteti morti." Si inca o chestie. Un aforism, contributia mea la intelepciunea universala.

Adevarata fata a femeii este il culo. Da, domnilor, asa stau lucrurile, n-are nici un rost sa ma contraziceti. "