Mesagerul

Faceti cunostinta cu Ed Kennedy - sofer de taxi, jucator prost de carti si nepriceput la sex. Locuieste intr-o cocioaba, imparte cafeaua cu cainele sau, Portarul, si e ingrozitor de indragostit de Audrey. Viata lui este marcata de o rutina pasnica si de incompetent - asta pana cand nimereste din greseala in plin jaf bancar.

Atunci apare si sansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege sa se implice, isi face traseul prin oras, ajutand sau ranind (cand e cazul) pana cand mai ramane o singura intrebare.

Cine se afla in spatele misiunii lui Ed? Fragment din volumul "Mesagerul" de Markus Zusak: "In ziarele locale, s-au scris cateva articole despre jaful de la banca, despre cum m-am luptat cu hotul ca sa-i iau arma, dupa ce l-am pus pe fuga. Tipic, pe bune.

Stiam ca vor exagera. La masa din bucatarie, citesc cateva dintre ele, iar Portarul ma priveste ca de obicei. Nici nu i-ar pasa daca as fi un erou.

Cata vreme isi mananca cina la timp, nu are absolut nicio grija. Mama vine in vizita, iar eu ii ofer o bere. Imi spune ca e mandra de mine.

In opinia ei, toti copiii s-au descurcat destul de bine, cu exceptia mea, dar, cel putin acum, ochii ii stralucesc cu o urma de mandrie, chiar daca numai pentru o zi sau doua. „Acela era fiul meu, mi-o imaginez explicandu-le oamenilor pe care-i intalneste pe strada. V-am spus ca intr-o buna zi realiza ceva." Desigur, Marv si Ritchie vin si ei la mine.

Chiar si Audrey ma viziteaza, cu un ziar tinut strans sub brat. In fiecare articol, sunt prezentat ca Ed Kennedy, taximetristul de douazeci de ani, deoarece i-am mintit pe toti reporterii in legatura cu varsta mea. Daca minti o data, minti in continuare.

Toti stim asta. Chipul meu uluit apare peste tot pe primele pagini si chiar un tip de la o emisiune radio vine si-mi ia un interviu in sufrageria mea. Beau o cafea irnpreuna cu el, dar fara lapte, deoarece m-a oprit cand am vrut sa ma duc sa aduc.

Este marti seara, cand ajung de la serviciu acasa si scot corespondenta din cutia postala. Pe langa, facturile de la gaz, energie electrica si alte hartoage neinsemnate, gasesc un plic mic. Il arunc pe masa, alaturi de celelalte plicuri si uit de el.

Numele meu este mazgalit si ma intreb despre ce ar putea fi vorba. Chiar si cand imi pregatesc sendvisul cu friptura si salata, imi spun sa ma duc in camera de zi si sa-l deschid cat mai curand. Dar tot uit.

E destul de tarziu cand, in cele din urma, imi fac timp de el. Simt. Simt ceva.

Cand tin plicul in mana si incep sa-l deschid, ceva imi curge printre degete. Este o noapte obisnuita de primavara, rece. Tremur.

Imi vad reflectia in ecranul televizorului si in fotografia familiei mele. Portarul sforaie. Briza se simte mai intens.

Frigiderul bazaie. Pentru o clipa, se pare ca, totul se opreste sa ma priveasca in timp ce scot din plic o carte de joc veche. Este Asul de Caro.”