Lux lexicon

Secretele luxului. O pledoarie subtila si competenta pentru consumul rafinat si independent, cu bun-gust si spirit de selectie. Totul despre lucrurile alese.

Un slalom ludic in lumea celor mai remarcabile oferte, insotit de cel mai profund respect fata de obiectul desavarsit, de la jeansi la ciocolata, de la lenjerie la iahturi, de la hartia de corespondenta la briliante, de la ochelari la ceasuri, intre un pahar de sampanie si o terina de foie gras. „Parfumurile sunt un lux democratic” a afirmat odata aprigul Wolfgang Joop. Probabil ca dorea de fapt sa spuna cu totul altceva, si anume ca parfumurile ar fi un gen de lux pentru starile inferioare, pentru cine nu isi permite o tinuta Chanel sau Knize, dar doreste sa isi arate toata admiratia invaluindu-se in parfumurile lor.

Si asta se poate numi un lux? La urma urmei, toate pot fi cumparate din orice drogherie de provincie sau duty free shop, din Bogota pana in Burkina Faso. Altfel, ar fi posibil ca si un baton de cereale, spre exemplu, sa devina brusc articol de lux daca pe el ar scrie Balenciaga, in loc de Balisto?

Sigur ca da! Tot ce conteaza este ca pretul sa creasca de zece ori si mediile lifestyle sa intre in alerta. De fapt, in semn de protest impotriva acestor mecanisme de marketing, ar trebui sa folosim numai Tosca si Old Spice.

Sau ce parere ar trebui sa avem ca parfumurile Jil Sander, Davidoff, Joop si Chopard apartin toate aceleiasi afaceri de familie, Benckiser din Ludwigshafen, care produce si Sagrotan, Calgonit si Kukident? […] Fragment din carte: "CARTE DE VIZITA Oare papa de la Roma are o carte de vizita personala? Si daca da, ce scrie pe ea: Adresa?

Numarul de mobil? Si profesia — „Sfantul Parinte"? Mai degraba nu are, pentru ca, fiind liderul spiritual al Bisericii Catolice, se bucura de o anumita popularitate si poate conta pe persoanele cu care face cunostinta ca stiu bine cine este el si unde locuieste.

Ceea ce nu inseamna ca personalitatile renunta la cartile de vizita, chiar si atunci cand sunt convinse ca le cunoaste toata lumea. Frank Sinatra, spre exemplu, si-a comandat cartile de vizita la tipografia Bolling din Bad Soden, la fel si Herbert von Karajan, mai multi presedinti federali, premieri si alti colegi politicieni, bancheri si artisti dintre cei mai cunoscuti. Poate din simplul motiv ca dupa o conversatie animata in barul hotelului nu se face sa notezi numarul de telefon al tinerei pe suportul paharului de bere.

Categoric, cartea de vizita nu este doar o simpla bucata de carton, ci o oglinda a personalitatii: Ce font? Ce dimensiune de litera? si, mai intai de toate, ce trebuie sa scrie pe ea?

Chiar daca manualele moderne de eticheta isi conving cititorii novici ca, in afara de adresa, numere de telefon, de mobil si de fax, sa adauge si toate adresele de e-mail, iar la sfarsit probabil si preferintele sexuale si handicapul de golf, nu trebuie sa uitati niciodata: Less is more! Actorul Otto Eduard Hasse, spre exemplu, s-a limitat sa isi tipareasca doar initialele prenumelor sale, oferind astfel un prilej de fantezie nelimitata. Daca solutia vi se pare minimalista, puteti mentiona numele intreg si, la nevoie, chiar si adresa si cel mult un numar de telefon.

O carte de vizita nu devine cu nimic mai aleasa printr-o bogatie de detalii, motiv pentru care trebuie evitat si excesul de titluri. Spre exemplu, Idi Amin, fost dictator ugandez si analfabet toata viata sa, avea trecute pe cartea de vizita nu mai putin de treisprezece titluri. "