Ironia sortii

Alegerea costisitoare a unei femei atinge, de-a lungul unei vieti, o multime de inimi. Nascuta la inceputul secolului al XX-lea, Elisabeth Grace LeRoy isi doreste cu ardoare ceva mai mult in viata – ceva ce doar o dragoste vesnica ii poate oferi. Cand gaseste, in sfarsit, aceasta iubire – o iubire ce fagaduieste sa ii umple inima si ii cere totul in schimb – Elisabeth face un legamant care ii va contura intreaga existenta: alege sa faca din restul vietii sale un experiment de supunere fata de Cristos, oricat de mare va fi pretul pe care va trebui sa-l plateasca.

Se imbarca, asadar, intr-o poveste de iubire cu totul remarcabila – o calatorie spirituala ce va deveni un veritabil exemplu de credinta, de-a lungul careia cele doua razboaie mondiale, Marea criza economica si clipe de grele incercare pe plan personal formeaza fundalul dramatic pe care se manifesta curajul, harul, bucuria si impactul profund al unei vieti traite cu adevarat si pe deplin in slujba lui Dumnezeu. Fragment: “Benjy, cum il alinta Elisabeth, aproape ca o secatui de puteri. Cand baiatul implini doi ani, mama lui ii marturisi doctorului ca nu era sigura ca se simtea pregatita pentru un al doilea copil.

Frumosul ei camin a trebuit sa fie reamenajat pentru a satisface nevoile micutului Benjy, un copilas energic, curios, imprastiat si extrem de incapatanat. Elisabeth isi petrecea mare parte din zi tinandu-se dupa el si incercand sa il tempereze. Will se dovedi a fi un tata bun si grijuliu.

Elisabeth, pe de alta parte, neavand timp sa se ingrijeasca, se simtea neatragatoare. Cand, spre sfarsitul lui 1923, afla ca era din nou insarcinata, se simti subit imbatranita si se intreba, ingrijorata, daca va putea pastra vie pasiunea de la inceputul casniciei sale cu Will. Spre lauda lui, Will continua sa se poarte admirabil, intorcandu-se punctual acasa in fiecare seara si preluand treburile gospodariei, ca sa ii ofere un ragaz de odihna.

Elisabeth Vera veni pe lume pe 15 mai 1924. Parintii ei o alintara Betty de la bun inceput. Cand, la trei ani si jumatate, Benjy lasa in sfarsit in urma toate bolile prunciei, devenind un baietel incapatanat si fara astampar, Betty fu diagnosticata cu astm bronsic - o boala ce, sustinea medicul, avea sa o chinuiasca toata viata.

Elisabeth fu devastata la auzul vestii, dar refuza sa se dea batuta. Era hotarata sa se ingrijeasca de toate nevoile copiilor ei, oricare ar fi acestea. Pe cat de epuizanta era cresterea celor doi prunci, Will isi dorea in continuare o casa plina de copii.

In momentele cand gandea mai limpede, dupa un somn odihnitor sau atunci cand dormeau copiii, Elisabeth ii dadea dreptate. Will recunostea faptul ca, dintre ei doi, lui Elisabeth ii revenea treaba cea mai grea, dar si greul acesta avea sa treaca, iar ei visau sa aiba o familie mare si fericita, o casa plina de copii care sa se indrepte spre Cristos si sa il slujeasca pe Dumnezeu. Aceasta, convenisera Will si Elisabeth, era suprema lor chemare.”