Ghetoul interior

In Ghetoul interior, Santiago H. Amigorena indrazneste sa-si arunce personajul, pe Vicente Rosenberg, in vartejul unei introspectii dureroase, violente pe alocuri, in cautarea unei justificari pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea suprema a secolului XX, Holocaustul. Osciland intre normalitate si depresie adanca, strivit intre doua lumi, cea interioara si cea exterioara, cea a vinovatiei si cea a inocentei, intre Batranul Continent si Lumea Noua, eroul se refugiaza intr-o tacere aparent fara intoarcere.

Efortul de rationalizare il conduce la chestionarea propriei identitati, astfel ca, obosit sa fie polonez, Vicente se detesta pentru a fi visat sa devina german si ajunge sa-si urasca identitatea evreiasca. Numai iubirea, celalalt mare mister, reversul fecund al violentei si barbariei sterile, il poate elibera de el insusi. Cartea, cu puternice tuse autobiografice, se citeste dintr-o rasuflare.

Forta evocativa a autorului, stilul sau direct, ce nu oculteaza insa reflectia asupra conditiei umane, captiveaza inca de la primul paragraf. Dincolo de lectura, cititorului i se propune o experienta formatoare si transformatoare. Santiago H.

Amigorena dezvaluie in Ghetoul interior o drama familiala cumplita, asterne cuvinte simple si noi peste traumatismul colectiv, leaga intimul de universal. Este o carte bulversanta, trebuie s-o spunem... si s-o citim!

- Helena Villovitch, Elle Santiago H. Amigorena isi dezleaga astazi bunicul de juramantul de tacere si ne ingaduie sa auzim vocea, atat de disperata si de demna, a strabunicii sale. Mai mult, le reuneste in aceasta carte cu accente de kadis, pe care le-o incredinteaza copiilor sai astfel incat acestia sa stie de unde vin si cu cine seamana.

- Jerome Garcin, L’Obs