Fetita pe care au lasat-o in urma

Intr-o noapte friguroasa din ianuarie 1941, o fetita evreica este gasita pe treptele unui bloc din Bucuresti. De vreme ce Romania s-a aliat recent cu nazistii, populatia evreiasca este in mare pericol, persecutiile fiind din ce in ce mai violente. Fetita este plasata intr-un orfelinat si adoptata in cele din urma de un cuplu instarit, fara copii, care ii pune numele Natalia.

Pe masura ce se obisnuieste cu noua ei viata, fata uita cu totul de parintii care au fost fortati sa o paraseasca. Se gandeste la ei chiar si mai putin cand Romania intra sub ocupatia sovietica. Desi Natalia creste intr-o lume sumbra si fara speranta, urme ale identitatii ei strapung suprafata vietii de zi cu zi, conducand treptat la o descoperire care ii va schimba destinul.

Se indragosteste in secret de Victor, un tanar impetuos care devenise prieten de familie cu mult timp in urma, cand era doar un student sarac. Natalia implineste douazeci de ani, iar ea si Victor, acum un important functionar in regimul comunist, se intalnesc din nou. De data aceasta, au o aventura pasionala, in ciuda obstacolelor care ii inconjoara si a secretelor intunecate ale lui Victor.

Cand Nataliei ii este oferita brusc o sansa unica la libertate, Victor este hotarat sa o ajute sa scape, chiar daca asta inseamna sa o piarda. Natalia trebuie sa ia o decizie dureroasa: sa ramana in Bucuresti cu parintii sai adoptivi si cu barbatul pe care a ajuns sa-l iubeasca sau sa profite de sansa de a-si trai in cele din urma viata si de a se confrunta cu enigma dureroasa a trecutului ei. Un roman de debut proaspat, original, care imbina o drama de familie cu istoria mai putin cunoscuta a Romaniei din vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Cititorii vor fi entuziasmati de aceasta poveste emotionanta despre doua mame devotate, fiica pe care si-o disputa si sacrificiile pe care sunt gata sa le faca pentru un viitor mai bun. Captivant, tragic, dar plin de pasiune si speranta – nu am putut sa-l las din mana! - Kate Quinn, autoarea bestsellerului Reteaua Alice Scrisa in stilul captivant al Listei lui Schindler de Thomas Keneally si al Hotului de carti de Markus Zusak, povestea puternica si tragica a lui Veletzos si scriitura ei limpede ii vor entuziasma pe cititori.

- Library Journal Fragment din cartea “Fetita pe care ai lasat-o in urma” de Roxanne Veletzos: “- Nu stiu ce vrei de la mine, Victor. Vrei sa o luam de la capat, de unde am ramas? Vrei sa treci pe la noi la pranz, cum veneai pe vremuri?

Ma tem ca nu-ti va placea mancarea noastra, desi mama, saraca, face minuni cu o mana de cartofi si niste untura de porc. N-am mai vazut paine proaspata de aproape o luna. Nici nu-mi amintesc cand am pus ultima data gura pe carne.

Chipul lui fu traversat de o umbra, mila sau regret, si, pentru prima data, Natalia isi puse intrebarea daca nu cumva omul mai voia si altceva de la ea, nu numai iertare. Ei bine, nu ea avea sa fie aceea care sa-i implineasca dorintele. Era in intregime responsabil pentru alegerile pe care le facuse, pentru viata pe care si-o construise calcand pe cadavre si bagand frica in oameni.

Ea nu avea nimic sa-si reproseze. - Nu mai poti veni aici, Victor. Nu este o idee buna.

Nu de aceea ai renuntat sa mai treci pe la noi, acum zece ani? Oare nu din acelasi motiv ai disparut din vietile noastre? Se opri si inghiti cu dificultate.

Te rog, pleaca, Victor! Intoarce-te si pleaca. Orice crezi ca stii despre noi, despre mine, nu mai este valabil.

- Te inseli, o contrazise el simplu. A, dintr-odata, isi gasise glasul! Vocea lui suna strangulata si complet straina pentru urechile ei.

- Eu te cunosc, Talia. Te cunosc de cand erai mica. Te ascultam cantand la pian.

Cantai asa de frumos, amintesti? „Este foarte talentata”, obisnuiam sa-mi spun. „Va fi o pianista de prima marime intr-o buna zi." Cine altcineva mai stie asta despre tine?

Ar fi preferat sa o palmuiasca. Da, pianul fusese lucrui cel mai pretios din viata ei, pana ce-i fusese smuls din maini. Singura ei consolare, singurul mod de a-si exercita talentul, ii fusese rapit.

De indivizi ca el. - Da, cantam frumos odata. Inainte ca pianul sa-mi fie confiscat, impreuna cu camera, cu casa in care se afla si cu tot restul bunurilor noastre.”