Femei fara barbati

Femei fara barbati urmareste destinele intretesute a cinci femei care ajung sa traiasca laolalta intr-o gradina din apropierea Teheranului. Cele cinci, printre care se numara o prostituata, o femeie instarita de virsta mijlocie si o profesoara, ajung sa ilustreze voci ale femeilor din societatea iraniana contemporana confruntate cu discriminarea generata de gindirea traditionalista si dogmatica. Farrokhlagha, proprietara gradinii magice, si-a ucis accidental sotul tiran.

Mounes, necasatorita desi are 38 de ani, a fost atacata si ucisa de propriul frate. Gradina in care se regasesc cele cinci personaje reprezinta pentru ele un spatiu al izolarii si al libertatii, in care se refugiaza de realitate, dezvaluind astfel chipuri ale oprimarii la care sint supuse femeile din Iran. „In Femei fara barbati, Shahrnush Parsipur afirma inca o data adevarul simplu ca fragilitatea si puterea isi stau alaturi, iar calitatile acestea sint delicate, pretioase si vesnic feminine.” (Shirin Neshat, regizoarea filmului Femei f ar a b arba ti) „Shahrnush Parsipur isi scrie romanul cu unelte de prozator, dar si de polemist; Femei fara barbati e si o forma de protest impotriva discriminarii femeii in traditia persana.” ( Publishers Weekly) Fragment din romanul "Femei fara barbati" de Shahrnush Parsipur: "— Nu mai plange, domnisoara, i-a spus Farrokhlagha.

Nu-ti face bine la sanatate. Zarrinkolah a intervenit: — Ba da, sa stiti ca face bine. Doamna, eu am plans douasprezece ore ieri.

Ochii mei nu sunt de obicei asa. Am ochi mari, dar acum s-au umflat de la atata plans. Si plansul m-a vindecat.

Lasati-o sa planga. — Dar ce s-a intamplat, domnisoara Faeze? a intrebat-o Farrokhlagha.

Spune si tu ceva. Faeze continua sa planga fara sa rosteasca vreun cuvant. — Stimata doamna, a spus Mounes, daca-mi permiteti, as vrea sa va spun ca ma batea gandul sa plec in India, sau in China, sau in alta tara indepartata.

Doream sa vad lumea, sa inteleg eu singura toate lucrurile, nu sa-mi spuna mereu altii ce si cum, sa ma duca de nas si sa ma amageasca. Nu voiam sa-mi irosesc toata viata, sa raman o vita nestiutoare. E drept ca mai e si vorba aceea, fericiti cei saraci cu duhul.

Dar am hotarat sa platesc pretul, sa-mi risc fericirea si sa caut cunoasterea. Fireste, cand pornesti pe un drum, te pandesc si pericole. Ori ai puterea sa le infrunti, ori te intorci in turma ca un miel supus.

Dar chiar si asa, cand te intorci, ceilalti te ocolesc de parca ai avea raie. Nu-ti mai raman decat doua cai de scapare: ori inveti sa suporti oprobriul, ori iti pui capat zilelor... Dar sa lasam asta, sunt prea multe de spus.

Pe scurt, soarta a facut ca aceasta veche prietena sa-mi devina tovarasa de drum, pentru ca mi-era frica s-o las singura, sa nu-si faca rau, sau sa faca rau cuiva mai nefericit ca ea. Nu stiu de ce m-am gandit ca nu se poate iesi din Teheran decat pe drumul spre Karaj. Va puteti inchipui asa ceva?

Acum, daca ma gandesc mai bine, imi dau seama ca din Teheran poti sa iesi in Mehrabad, sau in Rey, sau in Neyavaran... Sunt sute de alte iesiri. Dar eu n-aveam decat un gand: Karaj.

In fine, ca sa n-o mai lungesc... Eram pe drum cand a oprit un camion. Soferii au coborat si ne-au violat.

Desigur, eu vad in toate astea un sens adanc, ascuns. Cred ca o forta necunoscuta a vrut sa ma lovesc de piedici inca de la primul pas. Biata mea prietena a fost sacrificata din cauza mea.

Nu s-a mai oprit din plans de atunci. Oricum, eu mi-am spus ca violul acesta a fost pentru mine primul pas spre descoperirea unei legi, a unui mers al firii. A fost prima experienta amara din calatorie.

Pe drum, ma gandeam ca a fost nevoie sa se inece milioane de insi pana cand primul om a invatat sa inoate. Ce e ciudat este ca inca se mai ineaca oameni... Dar sa lasam vorbele astea, nu-i aduc nici o alinare bietei mele prietene.”