Destin și furie

In fiecare poveste exista doua perspective. Fiecare relatie poate fi privita prin ochii celor doi parteneri. Uneori, secretul unei casnicii nu sunt adevarurile, ci secretele.

Lotto si Mathilde sunt tineri, se iubesc si se hotarasc sa isi uneasca destinele. Povestea lor, derulata pe parcursul a douazeci si patru de ani, este un tumult de dragoste, arta, creativitate, insa... uneori lucrurile nu sunt asa cum par la prima vedere.

Destin si furie este o adevarata capodopera literara, care rastoarna prejudecati. O radiografie uimitoare a unei casnicii, scrisa de una dintre cele mai bune autoare ale generatiei sale. Fragment din roman: “Dupa lipsa de intelegere si pestele crud, urma zborul lung apoi cel scurt.

In sfarsit, acasa. El sedea si privea pe geam cum scara se apropia de avion pe asfaltul scaldat in lumina soarelui. O ploaie scurta de primavara matura taxiul in care se aflau, apoi inceta la fel de brusc cum incepuse.

El dorea sa isi ingroape fata in gatul Mathildei, in parul ei matasos. Fusese plecat in Osaka, unde predase dramaturgia timp de doua saptamani. Nu fusese niciodata plecat de langa sotia lui foarte mult timp.

Prea mult. Se trezise singur in pat, fara Mathilde, si simtise raceala in locul unde ar fi trebuit sa simta caldura trupului ei. Scara mobila deraie de trei ori inainte sa nimereasca usa avionului.

Nerabdatoare ca o virgina. Ce bine era ca putea, in sfarsit, sa isi dezmorteasca trupul, sa se ridice in picioare si sa inspire, pentru cateva momente, la capatul scarilor, mirosul de petrol, de ingrasamant si ozon din aeroportul din Albany, sa simta cum soarele ii incalzeste obrajii. Sotia lui se afla in incinta aeroportului asteptand sa il duca la casuta lor frumoasa de la tara, unde vor lua o cina timpurie.

Oboseala pe care o simtea in oase va fi alungata de un pahar de Prosecco rece, de un dus fierbinte, de pielea fina a Mathildei apoi de somn. Simti cum se umple de fericire. Uitase de ceilalti pasageri care incepusera sa isi piarda rabdarea.

Abia cand se trezi in aer, simti o mana grea pe spatele lui. Cata nesimtire, gandi el. Fusese impins.

Asfaltul se intindea dinaintea lui ca o fata de masa, un dispozitiv antivant flutura in departare, spre est, acoperisul crenelat al aeroportului, stralucirea scarilor in lumina soarelui, botul avionului aparandu-i brusc in raza vizuala si pilotul care isi intinsese bratele prin geam; Lancelot reusise, cumva, sa isi rasuceasca complet trupul inainte sa se loveasca cu umarul drept de marginea unei trepte."