Defăimare. Aproape nicio amintire

Volumul I din Integrala prozei scurte: Defalcare. Aproape nicio amintire - Lydia Davis Indrazneata, tulburator de inteligenta si adesea extrem de comica, lumea pe care Lydia Davis o creeaza in volumele de proza scurta ne aminteste, intr-o lume in care cuvintele se destrabaleaza, ce inseamna cu adevarat termeni precum economie, precizie si originalitate. Este o scriitoare la fel de mare ca Franz Kafka, la fel de subtila ca Gustave Flaubert si la fel de esentiala ca Proust.

Volumul Defalcare (Break It Down), publicat in 1986, a fost nominalizat pentru PEN/ Hemingway Award. Lydia Davis, scriitoare si traducatoare americana nascuta in 1947, recunoscuta pentru povestile extrem de scurte, stralucite si inventive. In toamna anului 2003 a primit unul dintre cele 25 de premii MacArthur Foundation pentru modul in care demonstreaza ca „limbajul in sine poate distra“, pentru felul in care „spune totul printr-un singur cuvant“ si pentru incredibilul stil care „poate mentine interesul cititorului prin fraze nespuse“.

Davis ofera cititorilor un fragment de detalii invizibile anterior vietii, dezvaluind noi surse de perspective filosofice si frumusete. In 2013 a primit premiul Man Booker International. „Davis este o inalta preoteasa a uimitorului, a detaliului.

Poate sa faca cele mai banale lucruri - un cuplu care sta de vorba sau cineva care se uita la televizor - bizare, aproape mitice. Am simtit ca am intalnit una dintre cele mai originale si indraznete minti.“ - Colm Toibin, The Telegraph Acest volum reuneste primele doua volume dintre cele patru care compun Integrala de proza scurta a scriitoarei americane Lydia Davis: Defalcare (Break It Down) si Aproape nicio amintire (Almost No Memory) Fragment din volumul: "Defalcare. Aproape nicio amintire" de Lydia Davis "Terapie M-am mutat in oras chiar inainte de Craciun.

Eram singura, si asta era ceva nou pentru mine. Unde se dusese sotul meu? Traia intr-o camaruta pe malul celalalt al raului, intr-un cartier de depozite.

M-am mutat aici de la tara, unde oamenii palizi, inceti se uitau oricum la mine ca la o straina si unde nu prea avea rost sa incerci sa vorbesti. Dupa Craciun, zapada a acoperit trotuarele. Apoi zapada s-a topit.

Chiar si asa, mi se parea greu sa merg, apoi cateva zile a fost mai usor. Sotul meu s-a mutat in acelasi cartier, ca sa-l poata vedea mai des pe fiul nostru. Nici aici, la oras, mult timp nu am avut prieteni.

La inceput, stateam pur si simplu intr-un fotoliu si-mi culegeam fire de par si de praf de pe haine, apoi ma ridicam, ma intindeam si ma asezam la loc. Dimineata beam cafea si fumam. Seara beam ceai si fumam si ma duceam la fereastra si inapoi si dintr-o camera intr-alta.

Uneori, pentru o clipa, mi se parea ca o sa fiu in stare sa fac ceva. Apoi clipa aceea trecea, voiam sa ma misc si nu eram in stare. La tara, intr-o zi, nu fusesem in stare sa ma misc.

Mai intai m-am tarat prin casa, apoi de pe veranda in curte, apoi in garaj, unde in cele din urma creierul meu a inceput sa se invarteasca asemeni unei muste. Stateam pur si simplu in picioare, deasupra unei pete de benzina. Imi ofeream motive pentru a parasi garajul, dar niciun motiv nu era destul de bun.

A sosit noaptea, pasarile s-au linistit, masinile au incetat sa treaca, totul s-a retras in intuneric si atunci m-am miscat."