Capitanul Conan

Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura Capitanul Conan a fost distins in 1934 cu prestigiosul premiu Goncourt, iar in 1996 a inspirat filmul cu acelasi titlu regizat de Bertrand Tavernier. Primul Razboi Mondial se apropie de sfirsit. Detasamentul locotenentului Conan din Armata franceza de la Dunare asteapta intr-o padure de pe malul bulgar al fluviului.

Trimisi in Romania, oamenii lui Conan, frustrati ca, dupa patru ani de razboi si de actiuni indraznete, nu mai primesc nici un fel de misiuni de lupta, intra in conflict cu justitia militara. Locotenentul Norbert, prietenul lui Conan, va ancheta, in calitate de comisar raportor, faptele unor militari care nu par dispusi sa accepte ca violenta pe care razboiul o justifica se transforma, pe timp de pace, in crima. In ciuda armistitiului si a eliberarii Romaniei, Armata de la Dunare va ramine mobilizata timp de mai multe luni.

Soldatii ei sint incazarmati la Bucuresti si intimpina dificultati in readaptarea la legile vietii civile. Acesta este fundalul romanului Capitanul Conan... Descrierile sint precise, caci, pentru a povesti, scriitorul s-a bizuit pe propriile lui amintiri, consemnate in carnete pe care le-a tinut de-a lungul intregului razboi tocmai pentru a putea reconstitui in amanunt aceste instantanee ale Istoriei.

Solida lui documentatie ne permite ca, citind Capitanul Conan, sa intreprindem o adevarata calatorie in timp. - Frederic Bonnor Fragment din romanul "Capitanul Conan", de Roger Vercel "Conan, scarbit, lasa lucrurile la voia intamplarii, isi exagera umbletul tarsait, balabanirea adormita. Isi prevenea oamenii cand urmau contraapeluri, iar dimineata, cand iesea la instructie cu plutonul lui de mitraliere, de cum ajungea la locul stabilit isi punea soldatii sa formeze piramide de arme, le dadea o pauza de doua ceasuri, iar ei se plimbau de capul lor, acoperiti de o retea de santinele avansate.

Plutonul lui era trucat ca o palarie de prestidigitator. Oamenii lui nu erau niciodata disponibili pentru vreo corvoada: spunea intotdeauna ca sunt deja ocupati cu o treaba mai urgenta! In realitate, ii punea sa fiarba vin in dormitor, pe soba incinsa la rosu, in vreme ce toate celelalte plutoane inghetau de frig; sau ii gaseai la bucatarie, la dusuri, pititi din ordinul lui la caldurica.

Iar pentru reviste, Conan facuse rost, Dumnezeu stie cum, de un stoc de rufarie, echipament, cartuse si merinde pe care le dadea alor lui cand trebuiau sa le scoata la vedere si pe care ei i le inapoiau cu sfintenie indata dupa aceea. Plutonului sau nu-i lipsea niciodata un gram de zahar sau un ac. Maiorul se vedea nevoit sa-l felicite, iar el triumfa cu modestie, dupa care dadea, cu un chicotit, semnalul hahalelii care lumina toate fetele la iesirea verificatorilor.

Dar asemenea accese de veselie erau rare. In realitate, Conan traia intr-o indignare furibunda si distrugea, prin injuraturile si comentariile lui, putinul spirit militar care mai exista intre peretii dormitorului sau. Isi petrecea vremea mai mult protestand impotriva ordinelor, preamarind dulcea libertate din transee, traiul bun de odinioara prin satele din spatele frontului, escapadele memorabile pe care le facuse pe-acolo.

Asa isi pacalea el dorul. Nu-l mai puneau sa se ocupe de aprovizionarea cu lemne de cand niste ofiteri romani, mai decorati ca niste francezi, adusesera in biroul colonelului vreo zece tarani necajiti; se plangeau ca, saptamani de-a randul, Conan pusese sa se taie niste cranguri care erau ale lor. Conan replicase: - Iau si eu de unde gasesc si-l platesc mereu mai scump decat merita!

O porcarie de lemn verde!... "