Amintiri despre viitor

O carte fascinanta, deschizatoare de drumuri, care a influentat generatii de oameni dornici sa stie! Numeroase descoperiri arheologice, aparent misterioase, si multe indicii din scrierile stravechi ale omenirii l-au determinat pe Erich von Daniken sa porneasca in cautarea unor explicatii pentru misterele neelucidate ale trecutului. Concluziile uimitoare la care ajunge autorul ne-ar putea convinge sa ne revizuim imaginea despre istoria timpurie a Pamantului.

Ele deschid deopotriva perspective noi asupra progresului tehnicii de azi si de maine. Cu aceste cuvinte era anuntata, in 1968, aparitia cartii de fata, care a declansat, prin concluziile sale surprinzatoare, ce nu se limitau la arheologie, un val de indignare in randurile oamenilor de stiinta, dar, pe de alta parte, si un viu entuziasm in randul publicului larg. Erich von Daniken a sustinut ca Pamantul a fost vizitat in timpuri stravechi de catre fiinte inteligente extraterestre, si ca acestea au creat de fapt homo sapiens.

Chiar daca si-a argumentat teza prin cercetari intreprinse cu rigurozitate in lumea intreaga, ea a ramas destul de controversata. Totusi, succesul enorm al cartii sale a demonstrat ca subiectul abordat este unul de mare interes. In decurs de doi ani, cartea a atins numai in Germania un tiraj de peste cinci sute de mii de exemplare.

Cercetarile si descoperirile lui Erich von Daniken nasc si astazi discutii aprinse. Numarul adeptilor sai creste de la an la an. Din acest motiv, am considerat oportuna reeditarea in limba romana, intr-o traducere noua si necenzurata, a cartii sale de debut, care nu a pierdut nimic din caracterul exploziv, incitant si senzational, atat in privinta limbajului, cat si a continutului.

In prefata noua a cartii, Erich von Daniken analizeaza reactiile pro si contra starnite de tezele sale, pe care le reexamineaza in contextul cunostintelor recent dobandite. La Editura Lifestyle este in curs de aparitie cea mai recenta carte a autorului, Odiseea zeilor. Istoria contactelor extraterestre in Grecia Antica Erich von Daniken s-a nascut in 14 aprilie 1935 la Zofingen, Elvetia.

Pentru a-si demonstra teoria paleoastronautica, a publicat peste 30 de titluri, traduse in 32 de limbi, cu un tiraj total cumulat de aproximativ 60 de milioane de exemplare. Fragment din volumul "Amintiri despre viitor" de Erich Von Daniken" "In regiunea dealului Kuiungik s-a facut pe la 1900 o descoperire senzationala: douasprezece tablite de lut, care apartinusera bibliotecii regelui asirian Assurbanipal si pe care era consemnata o epopee eroica cu o mare putere de evocare. Epopeea era scrisa in limba akkadiana.

Intre timp, s-a mai gasit un al doilea exemplar, datand de pe vremea regelui Hammurabi. Un lucru este cert: versiunea originala a Epopeii lui Ghilgames provine de la sumerieni, acel popor misterios a carui origine nu o cunoastem, dar care ne-a lasat mostenire niste siruri uimitoare de numere si o stiinta astronomica extraordinara. La fel de cert este ca firul rosu al Epopeii lui Ghilgames se desfasoara paralel cu Facerea (Geneza) biblica.

Pe prima tablita de lut de la Kuiungik se povesteste ca victoriosul erou Ghilgames a ridicat zidurile din jurul cetatii Uruk. Despre „zeul cerului" se spune ca locuia intr-o casa mareata, cu hambare pentru grane. Pe zidurile cetatii stateau de veghe strajeri.

Mai aflam ca Ghilgames era doua treimi „zeu" si o treime om. Pelerinii care veneau la Uruk ii priveau trupul cu mirare si teama, caci nu mai vazusera pana atunci atata frumusete si putere. Si aceasta relatare incepe, asadar, cu ideea unei imperecheri intre „zei" si oameni.

Cea de-a doua tablita povesteste despre o alta fiinta, pe nume Enkidu, care a fost creata de catre zeita cerului, Aruru. Enkidu este descris cu exactitate: avea trupul acoperit in intregime de par, nu stia nimic despre oameni si obiceiurile lor, se invesmanta in branuri, manca ierburi de pe camp si bea apa impreuna cu animalele la adapatoare, se zbenguia in valuri impreuna cu vietuitoarele apelor. Cand Ghilgames, regele cetatii Uruk, afla de existenta acestei flinte prea putin atragatoare, porunceste sa i se dea salbaticului o femeie frumoasa, pentru a-l indeparta de animale.

Enkidu cade (bucuros sau nu, asta nu ni se spune) in capcana intinsa de rege si petrece sase zile si sase nopti cu o frumusete pe jumatate zeita, pe jumatate om. Combinatia amoroasa pusa la cale de catre rege da de gandit: intr-o lume barbara, ideea imperecherii unei fiinte semidivine cu una semianimalica nu e tocmai obisnuita. Cu cea de-a treia tablita revenim la bine cunoscutul motiv: un nor de praf vine din departare; cerul vuieste, pamantul se cutremura, iar in final soseste „zeul soarelui", care il insfaca ne Enkidu cu ghearele si aripile sale marete.

Aflam mai departe, cu surprindere, ca Enkidu isi simte trupul apasat parca de greutatea plumbului, greu ca o stanca. Chiar daca atribuim povestitorilor din vechime o imaginatie la fel de bogata ca a noastra si mai tinem cont si de „ingredientele" adaugate de catre traducatori si copisti, tot ne ramane senzationala intrebare: de unde puteau sti vechii cronicari ca un corp supus unei anumite acceleratii devine greu ca plumbul? Noi cunoastem astazi legile gravitatiei si acceleratiei.

Stim sa calculam presiunea cu care este impins in scaun un astronaut in momentul lansarii. Dar cata imaginatie trebuie sa fi avut vechii cronicari, pentru a le trece un asemenea gand prin minte?