Zmeie de hârtie

Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura Bestseller Gaudeamus 2019 Ultima carte publicata de Romain Gary, Zmeie de hartie, este unul dintre cele mai frumoase si mai emotionante romane de dragoste avand ca fundal cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ludo creste intr-un sat normand, in casa unchiului sau Ambroise Fleury, celebru pentru ca bricoleaza zmeie fabuloase. Viata lui linistita este bulversata in ziua cand o intalneste pe angelica Lila, o fata din familia aristocratica poloneza care detine un conac in tinut.

Este de ajuns o singura privire, si Ludo se indragosteste pentru totdeauna, iar astfel debuteaza aventura unei vieti: pentru a fi demn de inima si mana Lilei, Ludo devine secretarul contelui Stas de Bronicki, tatal fetei, jucator la bursa, dar si la mesele din marile cazinouri ale Europei, calatoreste in Polonia, in ajunul izbucnirii razboiului, si revine acasa in timp ce Germania invadeaza Polonia, Lila si familia ei dispar si Europa se cufunda in cosmar. Tarile capituleaza, dar cei care inca mai cred in idealuri nu abdica. Ludo va intra in Rezistenta si va afla ca eroi pot fi si un bucatar francez obsedat de arta culinara, si un profesor la senectute care redacteaza manifeste, si o fosta madama ce se da drept contesa, si un unchi care mestereste zmeie si are o ascunzatoare in atelier.

Va putea insa Ludo sa treaca peste ce va afla despre Lila? Fragment din volumul „Zmeie de hartie" de Romain Gary: "Imediat ce s-a terminat micul dejun, am sarutat mana Genicikai si am urcat in camera. Lila ma privise de cateva ori cu uimire caci, pentru ca inca nu invatasem arta mondena de a face grimase pentru a-ti ascunde sentimentele, imi venea greu sa-mi ascund furia.

Cand am iesit din sufragerie, ea m-a urmat si s-a oprit la picioarele scarii. - Ce se intampla, Ludo? - Nimic.

- Ce ti-am facut? - Lasa-ma in pace. Numai tu mai lipsesti.

Inca nu-i vorbisem niciodata asa. Daca as fi avut zece ani in plus, as fi plans de furie si de umilinta. Dar eram inca prea tanar: aveam despre virilitate ideea aceea care lasa intotdeauna lacrimile partii feminine si exclude astfel din partea barbatului o parte frateasca.

Buzele ii tremurau usor. O facusem sa sufere. M-am simtit mai bine.

Mai putin singur. - Iarta-ma, Lila, am inima grea. Nu stiu daca aveti expresia aceasta in polona.

- Ciezkie serce, spuse ea. - Am sa-ti explic totul maine. Am urcat scara.

Mi se parea ca ii vorbisem, in sfarsit, Lilei de la egal la egal. M-am intors. Era in expresia ei, mi se parea, putina neliniste.

Poate ca ii era teama sa nu ma piarda: chiar ca avea o imaginatie debordanta. Nu era vorba decat de mine: ma simteam ranit pana in strafundul sufletului. Nu ar fi existat vreun Fleury care sa nu fie murdarit de insulta.

Faptul ca fusesem luat drept victima desemnata de catre Hans, cu ceea ce originile mele umile puteau imprumuta drept credibilitate acestui rol de vinovat natural, ma arunca in starea aceea de frustrare si de furie care a facut intotdeauna sa alterneze in istorie, pe metronomul urii, rolul victimei si cel al calaului. Eram prada unei nerabdari febrile care facea din fiecare minut care trecea un dusman in plus. Mi se parea ca Timpul se tara cu o premeditare in incetineala si poate chiar cu o rea-vointa in ceea ce ma priveste care facea din acest batran aristocrat prafuit un demn complice al tuturor fostilor.

Cred ca-i datorez lui Hans prima mea adevarata luare de contact cu constiinta sociala.”