Zilele după Oreste

Proza lui Vitalie Ciobanu reuneste o serie de personaje memorabile, in jurul carora se construiesc imagini alternative ale unor realitati istorice diverse: fost profesor de estetica, Oreste e un fel de tribun improvizat ale carui discursuri revoltate, indreptate impotriva politicii si lumii strambe de azi, magnetizeaza si intriga in acelasi timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul sau, care nimereste intr-o neasteptata conjunctura, alaturi de un sofer de taxi membru al unui serviciu de informatii, sau, cum se recomanda chiar el, „colectionar de secrete“; Justin, un tanar disparut misterios printr-un fel de falie temporala, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie ca sunt bine ancorate in lumea din jur sau se desprind de aceasta, virand intr-un fantastic difuz, textele contureaza microuniversuri de sine statatoare. Rascolind in sertarele in care-mi depozitam vechile incercari literare, in iatacul din casa parintilor mei de la tara, am gasit cateva pagini care se voisera o nuvela, dar nu depasisera faza unui exercitiu de scriitura, a unei schite intitulate Globul de cristal… Schita despre care uitasem cu desavarsire avea asa un aer de premonitie naiva, incer­ca sa puna in scena o dilatare a perceptiei, telescopica, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi si filme, obsesii si anxietati.

Imi aduc aminte ca abandonasem acel text, renuntasem sa-l duc mai departe: sirul secventelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care sa-l controlez. Invins de ispita, m-am apucat sa recitesc paginile batute la masina, simtind cum ma cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor in propozitii, a frazelor in imagini recognoscibile si-n aglomerari de litere inexistente inainte, create ad-hoc, din spuma unor trairi incerte, pana cand in camera in care stateam incepu sa ninga… – VITALIE CIOBANU Fragment din cartea "Zilele dupa Oreste" de Vitalie Ciobanu: "Nimeni nu stia cu siguranta ce facuse Oreste in strainatate. Secventele acelei calatorii rasareau, in istorisirile lui, ca resturile unei epave la suprafata valurilor, pentru ca la intoarcere era alt om.

Ce i se putuse intampla in Germania? Nu s-a inscris in categoria celor care „dadusera lovitura" si, odata sositi acasa, isi materializasera vanitatea intr-o vila cu turnulete si bazin, de parca si-ar fi descoperit - ei, progenituri ale utopiei egalitariste - o subita ascendenta burgheza. Nu venise nici macar cu un BMW luat la mana a doua, ca atatia altii.

Singura lui „achizitie" era afacerea cu lucruri vechi, spunea Oreste, pentru ca esticii de conditie joasa, ajunsi acolo, intra nu-mai in magazine ieftine. Obiectele pe care le aduna, cautandu-le prin piete, in locuinte parasite sau la mica publicitate, nu faceau doi bani ca utilitate imediata, dar pastrau demnitatea fostei lor valori, de care nu puteau fi deposedate, cum nu poti sterge din alcatuirea ta de acum memoria a ceea ce te-a marcat, etapa de etapa. Oreste ilustra cat se poate de semnificativ aceasta presupozitie artistica: el nu mai era decat imaginea cariata a profesorului de altadata, cunoscut si apreciat de concitadini, dar insasi gratuitatea ocupatiei sale, alura de personaj anacronic si bizar ii dadeau o noblete pe care afaceri mai prospere nu i-ar fi putut-o oferi, pentru ca ar fi stirbit ceva din stralucirea inefabila a vocatiei abandonate.

Structura delicata a lui Oreste, obisnuita sa opereze cu imponderabile, cu lumea ideilor pure si a categoriilor abstracte, suferise in cele sase luni petrecute in Vest un adevarat seism. Asta se vedea si din faptul ca nu reusea niciodata sa-si duca relatarile pana la capat, adica pana in pragul acelei dezvaluiri care ar fi spulberat misterul tristei sale metamorfoze."