Zile fara sfarsit

Carte distinsa cu Premiul Costa Nominalizare la Premiul Man Booker In varsta de doar saptesprezece ani, supravietuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se inroleaza in armata Statelor Unite ale Americii in anii 1850. Impreuna cu camaradul sau de arme, John Cole, Thomas va lupta in razboaiele impotriva indienilor sioux si yurok si, in cele din urma, in Razboiul Civil. Marcate de greutati infricosatoare, aceste zile li se par barbatilor extraordinar de intense, in ciuda ororilor la care sunt martori si la care iau parte.

Plasandu-si actiunea din Wyoming pana in Tennessee, cartea lui Sebastian Barry este o capodopera de atmosfera si limbaj. Poveste emotionanta despre doi barbati si despre familia improvizata pe care si-o creeaza impreuna cu Winona, o tanara sioux, Zile fara sfarsit este un portret expresiv si memorabil al celor mai cumpliti ani din istoria americana. O arheologie tulburatoare a tineretii… Naratorul lui Barry vadeste un amestec fascinant de intelepciune si naivitate, si stilul lui seducator, cu accente vioaie si pline de umor, starneste in acelasi timp admiratie si neliniste.

Dar, in adolescenta Americii, autorul descopera de asemenea paradoxul uman esential: frica si dragostea sunt la fel de greu de suprimat. - The New York Times Book Review Fragment din volumul "Zile fara sfarsit" de Sebastian Barry: "Ne invartim prin tabara incercand sa ne dam seam ce s-a intamplat si cautand indicii. Nu stim daca indienii sunt prin apropiere sau daca se intorc.

Apoi, un soldat e gasit intr-un wigwam, unde pesemne ca se tarase. E un soi de miracol si, pentru o clipa, exaltarea imi inunda pieptul. Are un glont in obraz, dar inca sufla.

- Caleb Booth traieste! striga cel care l-a gasit. Ne ingramadim cu totii la usa cortului.

Ii aducem o inghititura de apa si apoi sergentul ii tine capul si incearca sa-l faca sa bea, dar cea mai mare parte a apei se scurge prin obraz. - I-am gasit azi-dimineata devreme, spune Caleb Booth. E tanar ca mine si ca John Cole, asa ca nu intelege ca moare.

Probabil crede ca o sa scape cu bine. Vrea sa ne povesteasca. Spune ca cercetasii pawnee au intins-o dintr-un motiv sau altul si ca apoi locotenentul i-a adus direct aici si a intrebat capetenia daca a avut vreo legatura cu uciderea emigrantilor.

Capetenia a spus ca da pentru ca au trecut printr-un teritoriu care le era interzis prin tratat si de ce au facut asta si nu avea el, pentru numele lui Dumnezeu, dreptul sa-i omoare? Caleb Booth a spus ca locotenentul si-a pierdut pur si simplu cumpatul la luarea in desert a numelui Domnului si l-a impuscat pe barbatul care statea chiar langa capetenie. Apoi capetenia striga, si mai e o duzina de razboinici in corturi, de care nu stiau, si se napustesc afara si incep sa traga si nu mai e timp sa impuste decat inca un indian si toti soldatii sunt impuscati.

Si Caleb zace in iarba cu fata la pamant si tace. Apoi indienii pleaca in mare graba, si Caleb se taraste in wigwam in timp ce soarele se inalta pe cer, pentru ca nu-si doreste sa fie prajit. Stia ca o sa venim, zice el, pur si simplu stia.

Al dracului de bucuros sa ne vada. Asa, si apoi sergentul impunge zona ranii un pic sa vada unde s-a dus glontul si se pare ca a intrat si apoi a iesit pe undeva. A zburat ca o piatra pretioasa peste camp.

Sergentul da aprobator din cap ca si cum l-ar fi intrebat cineva ceva. Sa sapi gropi pentru nouasprezece oameni in pamant niciodata arat e munca grea. Dar cadavrele se umfla deja si nu avem o caruta cu care sa le ducem acasa.

Adunam toate wigwamurile si toate celelalte obiecte si le punem unele peste altele si le dam foc. Lige Magan spune ca spera ca pieile rosii o sa vada fumul si o sa alerge inapoi sa-si salveze zdrentele imputite. Spune ca cel mai bun lucru de facut este sa ne ingropam oamenii si apoi sa pornim dupa ucigasi.

Sa-i omoram noi pana la unul de data asta, spune el. Ma gandesc, dar nu spun, ca nu avem provizii pentru asta si ce facem cu Caleb Booth.”