Zig-Zag prin alfabetul vieții

Zambesc pentru ca inca mai joc, pentru ca inca mai simt aceleasi emotii ca acum patruzeci si patru de ani la auzul gongului care anunta intrarea in scena, pentru ca mai sper ca voi citi in ochii doamnelor, atunci cand ne vom intalni pe strada, acelasi zambet dintotdeauna. Chiar daca atunci eu imi voi plimba fericit primul nepot, o fetita al carei arbore genealogic cuprinde atatea natii, incat al meu pare o gluma... O fetita care va fi cetatean englez, din tata roman, fiul meu, si mama jumatate chinezoaica, jumatate thailandeza.

Ma gandesc la aceasta minune cu acelasi zambet cu care ma uit la sfarsitul fiecarui spectacol catre Domniile Voastre cum va ridicati in picioare si ne aplaudati cu generozitate. Este un zambet de bucurie si multumire pentru caldura si dragostea cu care ne rasplatiti pe noi, actorii, dupa fiecare spectacol. Acelasi zambet il am si acum, la incheierea acestor povestiri, la care evident ca nu-mi doresc sa va ridicati in picioare, dar pe care va rog sa le cititi cu ingaduinta, iar pe mine sa ma rasplatiti cu un gand bun.

Al vostru pentru totdeauna, Vladimir Gaitan