Xanax

Tocmai cand terminasem de scris Xanax am avut un accident de masina. In timp ce completam constatarea amiabila, cel cu care ma ciocnisem – un batranel ponosit – a izbucnit in plans. Dar nu de masina avariata ii parea rau, asa cum credeam eu, ci de viata lui care trecuse.

Mi-a marturisit ca a fost un om foarte fericit. Nu arata ca unul caruia viata ii facuse toate poftele, asa ca l-am intrebat: - Si cand ati fost cel mai fericit? - Demult, in ‘73, cand am jucat in „Ultimul cartus"...

- Ati fost actor? - Nu, domnule... Am fost sofer la Buftea, la cinematografie.

Si m-au pus si pe mine figurant intr-un film. Eram baiatul lui Jean Constantin, ca eram negru ca el. Am jucat doar cateva secunde.

M-a intrebat Ilarion Ciobanu unde e tata si mi-a dat un sut in gaoaza si doua palme dupa ceafa. Pana am terminat amiabila, omul si-a povestit viata. Cumva, m-am bucurat ca am facut accidentul, pentru ca, datorita lui, am mai gasit o ultima poveste care se potrivea perfect in Xanax.

Banii pe care i-am platit ca sa-mi repar masina mi s-au parut un pret mic pentru cat am castigat in schimb. In esenta, asta este Xanax – un roman construit din sute de intamplari adevarate, amuzante si triste in acelasi timp, pentru care eu si personajele mele am platit, cu totii, de fiecare data un pret, mai mic sau mai mare. - Liviu Iancu Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din Romania, a intrat in presa din greseala in anul 2000, crezand ca Mediafax e o agentie imobiliara, dar s-a lamurit rapid ca e mai interesant sa scrii stiri decat sa vinzi case.

De acolo a plecat la tabloidul National, insa gainile care nasc pui vii fusesera descoperite deja, ceea ce l-a facut sa migreze dupa un an in echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital. Dupa cativa ani s-a intors la Mediafax, de unde a plecat dupa sapte ani, temandu-se ca agentia, intrata intre timp in insolventa si relocata intr-un spatiu mult mai mic, se va transforma intr-o simpla afacere imobiliara. In prezent este jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editorial-povesti originale in peisajul presei economice romanesti, foarte appreciate de cititori.

Cateva dintre acestea se regasesc si in Xanax, romanul sau de debut. Fragment din romanul "Xanax" de Liviu Iancu: "Invitatii l-au privit fara interes si i-au zambit plictisiti, clatinand din cap aprobator, iar el a incercat sa se strecoare spre cel mai apropiat scaun gol, fara sa-i vada nimeni ciorapii obositi si tristi ca o seara de luni. - Uitati-va la el cat bun-simt are, l-a laudat matusa, care tocmai il facuse needucat cu un minut mai devreme.

Cand ii vizita la tara, o data pe an, de Craciun, matusa era considerata printre vecini o culme a rafinamentului. Toata lumea stia ca sotia unchiului Sile se injosea sa vina la ei la tara de la Bucuresti doar ca sa ia carne de porc, dar tot se bucurau ca o vad. Se aseza la masa doar ea singura cu barbatii, iar femeile care ajutasera la taierea animalului ii serveau cu creier de porc, sorici si rinichi prajiti.

- Cine mai vrea creier? intrebase odata o batrana, plimbandu-se in jurul mesei cu tigaia in mana. Matusa a ridicat doua degete, asa cum fac in clasa, atunci cand stiu raspunsul, copiii silitori: - Eu vreau creer, eu vreau creer!

Faptul ca spunea „creer" si nu „creier" si ca ridica doua degete cand cerea ceva o calificau pe matusa drept cea mai distinsa prezenta din familie. Matusa avea apartament la Bucuresti, rupea pe englezeste si lucra la InterContinental, cel mai smecher hotel din tara. Costel nu stia sa-i pronunte functia, dar banuia, dupa cum suna, ca „housekeeping" inseamna un fel de directoare.

- Uitati-va la el, poarta sosetele lui taica-so si incearca sa calce pe varfurile lor, ca sa nu se vada ca sunt prea mari. Saracul baiat, nu prea are nimeni grija de el. Maica-sa...

tocmai v-am povestit, iar Mitica e mai mult prin carciumi, le-a explicat matusa invitatilor. Costel aproape ca s-a sufocat de rusine si s-a ghemuit in fotoliu, incercand sa ocupe cat mai putin loc."