Vrăjitorul

Continuarea cartii Cavalerul Cunostintele pe care le dobandesti conteaza prea putin. Importante sunt faptele tale. Dupa ce a invatat tainele celor sapte lumi ale universului si secretele magiei, pustiul rapit de Aelfi si devenit acum Sir Able se intoarce in Mythgathr si cauta sa restaureze ordinea printre locuitorii acestui taram.

Nimeni nu se mai indoieste de statutul lui de cavaler si, mai iscusit la vorbe si mai intelept, descopera ca prezenta sa aici nu este intamplatoare . Cred ca e important sa invatam sa deosebim raul de bine; dar ca sa fii capabil sa faci o asemenea deosebire, trebuie sa platesti un pret. Fiecare lucru isi are pretul lui.

Fragment din romanul "Vrajitorul" de Gene Wolfe: "Stegarul si-a dus trambita la buze, eu mi-am pus coiful si m-am aplecat asupra lancii pe care mi-o daduse Uns. Trambita a rasunat umpland valea cu ecourile unui vuiet care aducea aminte de sange si de praf. N-a fost nevoie s-o imboldesc prea tare pe Norr.

A tasnit ca o sageata. Dupa doar cateva momente, Cavalerul Leoparzilor a ajuns in fata mea, cu umerii sai largi, cu coiful greu si ornat, aplecat pe gatul armasarului sau. Varful lancii mele a ratat tinta pe care mi-o fixasem pe coiful lui, in timp ce Cavalerul Leoparzilor a lovit in dragonul de pe scutul meu, aruncandu-ma din sa.

A fost pentru prima data cand ma dobora cineva, dupa Llwtch. Mi-am pierdut cunostinta pentru o jumatate de minut, probabil. Cand mi-am revenit, Cavalerul Leoparzilor statea deasupra mea, oferindu-mi mana ca sa ma ajute sa ma ridic.

- Multumesc, i-am zis, dupa care am scuipat sange, gustul aducandu-mi aminte in chip neasteptat, dar placut, de maestrul Thope. - Eu sunt Sir Able. - Iti poti pastra pintenii, mi-a zis Cavalerul Leoparzilor.

Si, cu siguranta, ti-i voi lasa pe servitorul schilod si pe batrani. Nu-i vreau. - N-a castigat?

a intrebat Berthold cu glas tremurator. Nu l-a doborat Sir Able din sa? - Dar tot restul imi revine mie, a incheiat Cavalerul Leoparzilor.

Da totul scutierului meu. - Iti cer o favoare, am zis eu asezandu-ma in genunchi. Cavalerul Leoparzilor s-a intors ca sa ma poata privi mai bine.

- Ce anume? - Pintenii pe care ai spus ca-i pot pastra sunt din aur masiv. Ti-i dau tie impreuna cu tot ceea ce am, ba chiar bucuros.

- Dar... - Te rog sa-mi permiti sa-mi pastrez calul si sabia. Te rog ca o favoare personala, fiindca le iubesc pe amandoua.

Dar te rog si pentru binele tau. Cavalerul Leoparzilor a parut sa ezite. Si-a scos coiful, i l-a dat lui Valt, dupa care mi-a raspuns: - Nu.

Iti las pintenii, fiindca asa am hotarat. Si servitorii. Insa iti voi lua restul si, cu siguranta, trebuie sa am calul tau.

In timp ce vorbea, Gylf s-a asezat in spatele meu. - N-o poti avea pe Norr, i-am raspuns, nici daca ti-o dau eu. N-ai putea s-o calaresti, chiar daca presupunem c-ai ajunge in sa.

De fapt, probabil ca n-ai putea s-o prinzi ca sa incerci s-o incaleci. - Da-mi haturile, mi-a cerut Cavalerul Leoparzilor. Iti cer sa-mi dai iapa.

- N-as putea sa-ti fac una ca asta. Cat despre sabie, daca ti-as da-o, ai arunca-o pe loc. Sau te-ar arunca ea pe tine.

In orice caz, n-ar fi ceva tocmai placut. - Eu sunt un cavaler onorabil, care respecta obiceiurile. Am presupus ca si tu esti la fel.

- Sunt. - Nu prea mi se pare, a clatinat el din cap. - Daca ma lasi sa-ti povestesc mai intai ce mi s-a intamplat, am inceput eu, o sa ti-o dau pe Norr, asa cum mi-ai cerut.

Altfel, va trebui s-o prinzi singur. Ma asculti?"