Violonistă

Se presupune ca trenurile ar trebui sa transporte oamenii repede si sigur dintr-un loc intr-altul" se gandeste el. Intr-o lume ideala, dupa mai bine de un secol de activitate, sistemul cailor ferate ar trebui sa nu mai fie afectat de vicisitudini; normal ar fi sa cumperi un bilet ieftin, sa te urci imediat in tren, sa gasesti un loc si sa ajungi la timp la destinatie, fara "pene de curent", "fara covoare de frunze cazute pe linie" sau "caderi masive de zapada". Julian stie prea multe despre trenuri.

Cand Conservatorii incepusera privatizarea, caile ferate avusesera nevoie de reparatii capitale. De cand Thatcher trimisese la naiba sindicatele, cu siguranta nu mai aveai cum, la fel ca in Rusia comunista sau ca in Ungaria, sa conduci o retea de transport cu scopul principal de a scoate profit pentru cei care o conduc? Cu toate astea, Julian nu ar fi recomandat niciodata reteaua de complicatii implicata de Legea Cailor Ferate din 1993.

Pe atunci era avocat stagiar si invata meserie intr-un turn de sticla din oras. Prins sub vraful de documente privind dizolvarea vechii societati nationale a Cailor Ferate Britanice, lucra sute de ore pe saptamana, uneori pana noaptea tarziu. Ba mai rau, dupa ce discutase cu prietenul lui, Andy Williamson, care era tot avocat, dar care avea, in acelasi timp, si o functie in consiliul local ("pentru pacatele mele", spunea Andy) in speranta ca, intr-o buna zi, avea sa devina membru in Parlament, ajunsesera foarte repede la concluzia ca noul sistem, a carui organizare le manca tineretea, avea sa functioneze la pastele cailor.

O companie detine liniile ferate. Alte cateva detin, pe termen scurt, franciza pentru trenuri. Si mai multe detin locomotivele si vagoanele si le inchiriaza companiilor de transport de persoane.

Nu se poate sa ai o companie feroviara fara trenuri, asa ca "feroviarii" in cautare de bani au fost fraieriti de bancile care umblau dupa castiguri usoare. Garile? Sunt conduse de companiile de transport de persoane, care sunt organizatii competitive; cand sunt implicate mai multe, iese razboi.

Fiecare particica a acestei retele trebuie sa fie controlata printr-un contract legal. Cine are de castigat? Ei bine, se gandeste Julian, fiul lui, Jamie.

Julian efectueaza tranzactii cu sume foarte mari de bani, provenite in mare parte din taxe, si castiga si el, la randul lui, destul de bine. Va plati pentru educatia lui Jamie la Elthingbourne, iar in cele din urma, doar asta conteaza. Acum ca Julian este partener, jumatate din timp se ocupa de marketing, licitand pentru contracte si cautand sa-si faca relatii.

Se plimba intruna prin restaurante, cluburi, merge la conferinte pe teme industriale, la targuri si negociaza. La serviciu, stie ce face. In momentele mai putin fericite de acasa, inainte sa o intalneasca pe Karina, se intreaba adesea daca lucrurile ar fi stat altfel in cazul in care Elthingbourne ar fi oferit cursuri de perfectionare in Management Marital.

O serie de intrumente care sa te ajute sa eviti scenele domestice neplacute; sa faci diferentaintre o femeie care sufera pentru ca se afla in perioada premenstruala si una care vorbeste serios cand spune ca se gandeste sa te paraseasca; sa citesti semnele si sa dezamorsezi o situatie inainte sa explodeze; sa iti ceri scuze fara sa te umilesti. Se presupune ca trebuie sa stii. Induri o gramada de ani de pregatire academica si sportiva, timp in care abia daca te intalnesti cu o fata pana ce nu esti suficient de mare sa te poti insura cu una, iar atunci ar trebui sa stii.

" "Se presupune ca trenurile ar trebui sa transporte oamenii repede si sigur dintr-un loc intr-altul" se gandeste el. Intr-o lume ideala, dupa mai bine de un secol de activitate, sistemul cailor ferate ar trebui sa nu mai fie afectat de vicisitudini; normal ar fi sa cumperi un bilet ieftin, sa te urci imediat in tren, sa gasesti un loc si sa ajungi la timp la destinatie, fara "pene de curent", "fara covoare de frunze cazute pe linie" sau "caderi masive de zapada". Julian stie prea multe despre trenuri.

Cand Conservatorii incepusera privatizarea, caile ferate avusesera nevoie de reparatii capitale. De cand Thatcher trimisese la naiba sindicatele, cu siguranta nu mai aveai cum, la fel ca in Rusia comunista sau ca in Ungaria, sa conduci o retea de transport cu scopul principal de a scoate profit pentru cei care o conduc? Cu toate astea, Julian nu ar fi recomandat niciodata reteaua de complicatii implicata de Legea Cailor Ferate din 1993.

Pe atunci era avocat stagiar si invata meserie intr-un turn de sticla din oras. Prins sub vraful de documente privind dizolvarea vechii societati nationale a Cailor Ferate Britanice, lucra sute de ore pe saptamana, uneori pana noaptea tarziu. Ba mai rau, dupa ce discutase cu prietenul lui, Andy Williamson, care era tot avocat, dar care avea, in acelasi timp, si o functie in consiliul local ("pentru pacatele mele", spunea Andy) in speranta ca, intr-o buna zi, avea sa devina membru in Parlament, ajunsesera foarte repede la concluzia ca noul sistem, a carui organizare le manca tineretea, avea sa functioneze la pastele cailor.

O companie detine liniile ferate. Alte cateva detin, pe termen scurt, franciza pentru trenuri. Si mai multe detin locomotivele si vagoanele si le inchiriaza companiilor de transport de persoane.

Nu se poate sa ai o companie feroviara fara trenuri, asa ca "feroviarii" in cautare de bani au fost fraieriti de bancile care umblau dupa castiguri usoare. Garile? Sunt conduse de companiile de transport de persoane, care sunt organizatii competitive; cand sunt implicate mai multe, iese razboi.

Fiecare particica a acestei retele trebuie sa fie controlata printr-un contract legal. Cine are de castigat? Ei bine, se gandeste Julian, fiul lui, Jamie.

Julian efectueaza tranzactii cu sume foarte mari de bani, provenite in mare parte din taxe, si castiga si el, la randul lui, destul de bine. Va plati pentru educatia lui Jamie la Elthingbourne, iar in cele din urma, doar asta conteaza. Acum ca Julian este partener, jumatate din timp se ocupa de marketing, licitand pentru contracte si cautand sa-si faca relatii.

Se plimba intruna prin restaurante, cluburi, merge la conferinte pe teme industriale, la targuri si negociaza. La serviciu, stie ce face. In momentele mai putin fericite de acasa, inainte sa o intalneasca pe Karina, se intreaba adesea daca lucrurile ar fi stat altfel in cazul in care Elthingbourne ar fi oferit cursuri de perfectionare in Management Marital.

O serie de intrumente care sa te ajute sa eviti scenele domestice neplacute; sa faci diferentaintre o femeie care sufera pentru ca se afla in perioada premenstruala si una care vorbeste serios cand spune ca se gandeste sa te paraseasca; sa citesti semnele si sa dezamorsezi o situatie inainte sa explodeze; sa iti ceri scuze fara sa te umilesti. Se presupune ca trebuie sa stii. Induri o gramada de ani de pregatire academica si sportiva, timp in care abia daca te intalnesti cu o fata pana ce nu esti suficient de mare sa te poti insura cu una, iar atunci ar trebui sa stii.