Viata in inalta societate

Succesul rasunator al romanului „Drumul spre inalta societate” a determinat aparitia unei mult dorite continuari: Viata in inalta societate. Joe Lampton, un tanar de origine sociala modesta, dar cu ambitii uriase, descopera calea de a-si atinge scopurile printr-o casatorie de convenienta. Aceasta ii va aduce faima si bogatia scontate, dar si o viata tumultoasa, presarata cu spinii nefericirii.

Dupa zece ani agitati, langa o femeie pe care nu o iubeste, un fiu pe care il neglijeaza si o fiica pe care o adora, personajul are o revelatie. In acel moment isi da seama ca familia este bunul cel mai de pret, iar aventurile trecatoare sint doar surogate ale fericirii. Va reusi oare sa treaca peste dezamagirile traite si sa se bucure, in sfarsit, de linistea sufleteasca?

O carte captivanta despre dragoste si razbunare, despre asteptari inselate si valori regasite. Fragment din roman: "Toate compartimentele de clasa intii erau pline. In cele din urma am gasit un loc intr-unul de nefumatori si am dormit bustean.

and m-am trezit, toata lumea din compartiment citea fie rapoarte dactilografiate, fie ziarul de seara. Un barbat facea chiar insemnari cu cerneala rosie. Deasupra lui, in plasa de bagaje, era o servieta umflata, din care iesea cotorul unei carti groase legate in piele de vitel.

Era probabil un judecator, care se ducea sa condamne la moarte cine stie ce nenorocit. Omul cu barba de linga mine scoase din buzunar o cutie cu bomboane de menta, o deschise, ii cerceta continutul, viri una in gura apoi se apuca sa-si citeasca iar ziarul. Citea ca si cind ar fi dezaprobat adinc toate informatiile.

Am inchis ochii, mirat si eu de ura naprasnica ce ma cuprinsese. I-am deschis abia cind m-a batut pe umar controlorul; nu-mi gaseam biletul si, cautindu-l prin portofel, aveam impresia ca observ pe fetele celorlalti o bucurie rusinata in fata incurcaturii mele. Stiam ce gindesc: fie ca nu aveam bilet la clasa intii, fie ca nu aveam bilet deloc — evenimentul le-ar fi umplut ziua, si ar fi avut ce sa fiecareasca la club.

Judecatorul nu mai scria; se uita cind la mine, cind la vecinul lui, un om chel cu ochelari cu rame de aur. Parca-l auzeam vorbind: Avind in vedere ca... Sa admitem cazul...

in zilele noastre se intimpla lucruri care... Gasisem biletul. De pe fata judecatorului disparuse expresia de anticipare.

Avea o fata bucalata, trandafirie, cu pleoape grele, si nu stiu de ce mi s-a facut frica. Nu aveam nici un motiv sa ma sperii, eram un cetatean respectabil, un om cu raspundere, tata a doi copii, candidat al circumscriptiei St. Clair, ma intorceam dintr-o fructuoasa calatorie de afaceri.

Aveam aceleasi drepturi sa stau in compartimentul acela, ca oricare altul; de ce ma simteam nelalocul meu? Afara cimpiile se intindeau sub soarele palid, jur-imprejur nu se vedea tipenie de om. intr-un oras gasesti uneori normal sa nu vezi nici o fiinta, asta pare logic, dar pe cimp, cimpie trebuie sa lucreze cineva.

Poate deficienta asta va fi observata, in curind si cineva va scoate dintr-o cutie niste muncitori agricoli asortati, un leopard, si un elefant. Sau un pluton de soldati. M-am uitat la ceas; o jumatate de ora pina la cina."