Via Transilvanica. Drumul care uneste

Cartea aceasta este nu doar o arhiva de emotii si marturii, ci si o incercare personala de cartografiere a unui vis colectiv, lung de 1.400 de kilometri. In ea veti descoperi reportaje de pe drum, interviuri si povesti cu artizanii principali ai proiectului, plus un inventar geografico-istorico-gastronomic al celor sapte tinuturi prin care trece calea noastra. Acest volum rezuma urmatoarele: 7 ani de documentare in cautarea si apoi validarea traseului.

80 de fotografii color selectate din peste 1500. 280 de pagini si 87.402 mii de cuvinte menite sa va provoace sa porniti la drum. O supracoperta care ascunde o harta de perete cu traseul si cateva dintre locurile favorite ale unor membri ai echipei.

Fragment din cartea "Via Transilvanica. Drumul care uneste" de Voicu Bojan "Privind acum in urma la pelerinajul fratesc care a pornit din Pasul Tihuta si a ajuns pana in miezul Secuimii, la Odorhei, constatam ca avem cateva motive de multumire. Suntem, asadar, recunoscatori ca am plecat sanatosi si ca ne-am intors la fel.

Am trait o experienta a prieteniei adevarate. In plus, pe tot intinsul drumului am trait cu intensitate, cum se zice in reclame, "o gama larga" de emotii. Am incercat sa ne imaginam ce va presupune nebunia de a carta si marca aproape 1.400 de kilometri pe aceasta cale regala, incepand de la Putna, la mormantul Regelui Stefan cel Mare, pana la Dunare, unde Regele Carol I a facut primul pas in noua lui tara, la Drobeta-Turnu Severin.

Va fi o aventura plina de sens si sudoare, imposibila fara voluntariat si munca de echipa. Va fi o nebunie logistica. Nu stim cati ani va dura si daca vom apuca sa o vedem gata.

Ne-am pus in pielea viitorilor pelerini care, intr-o buna zi, vor alege sa uite de obisnuitul concediu in Grecia si, in locul lui, vor umbla pe jos o felie tematica de tara, poate pentru a se lasa revrajiti de ea si de oamenii ei. In final, ne-am dat jos bocancii noroiosi, am asteptat cateva zile pana sa ne ajunga sufletele din urma si am tras fiecare cateva concluzii. Iata-le.

O lume magica Sa bati o bucata din Via Transilvanica e ca un indemn. Dincolo de a strabate, aparent fara sens, acelasi peisaj unde alterneaza dealuri, campuri si paduri, la un moment dat se desprinde o stare de gratie. E o stare de gratie a cautarii si regasirii.

Eu, unul, m-am regasit in gospodariile taranesti imbatranite uitate de lumea care conteaza, cea in care puternicii zilei fac jocurile. M-am regasit in mirosurile si gusturile care le insotesc. M-am regasit fiindca aceste lucruri sunt de fapt eu, copilul care a parasit lumea primordiala, nestiind pe atunci ce traia: o lume magica.

Am facut mai bine de 200 de kilometri pe jos si ne-am intors de unde am plecat in doar cateva ore, schimband doua autobuze. In acele ore, am transcris la cald gandurile si emotiile traite in aceste zile."