Verde uimitor

Verde uimitor. Inteligenta lumii vegetale Premiul National pentru Promovarea Stiintei, Asociatia Italiana a Cartii Premiul Gambrinus „Giuseppe Mazzotti“ Prefata de Michael Pollan Plantele ne-au precedat pe Terra si sunt pretutindeni in jurul nostru. Traim in lumea lor.

Nu le dam mare importanta, desi existenta noastra depinde de ele. Le negam capacitatile care le fac atat de asemanatoare noua. Si totusi atat de diferite.

Stefano Mancuso si Alessandra Viola demonstreaza ca plantele poseda toate cele cinci simturi ale noastre, la care se adauga inca… cincisprezece. In regnul vegetal se comunica, se construiesc strategii, se formeaza aliante. Nu inteligenta e cea care diferentiaza animalele superioare de cele inferioare si de plante; ea mai degraba constituie caracteristica definitorie a intregii lumi vii.

Verde uimitor este o carte-manifest care schimba nu doar stiinta botanicii, dar si perspectiva asupra locului si importantei omului in Univers. O carte pasionanta de la prima la ultima pagina. De-acum veti privi cu alti ochi banala tomata.

- Psychologies Mancuso este hotarat sa revendice in numele plantelor recunoasterea pe care ele, de fapt, o merita. - The New Yorker Fragment din cartea "Verde uimitor" de Stefano Mancuso, Alessandra Viola: "Plantele - mereu pe locul al doilea Nu e de mirare ca multe descoperiri stiintifice extraordinare obtinute in urma experimentelor si studiilor asupra plantelor au fost nevoite sa astepte decenii intregi pentru a fi "confirmate" de cercetari identice asupra animalelor. Descoperiri ce privesc mecanisme fundamentale ale vietii au fost ignorate sau li s-a dat o importanta mult diminuata doar pentru ca vizau lumea vegetala, dar si-au castigat brusc notorietatea atunci cand au putut fi puse in legatura cu cea animala.

Ganditi-va la experimentele lui Gregor Johann Mendel (1822 - 1884) asupra plantelor de mazare: au marcat efectiv aparitia geneticii, dar concluziile au fost complet ignorate timp de 40 de ani, pana la primul boom al geneticii, generat de experimentele pe animale. Sau amintiti-va de cazul mai fericit al cercetatoarei Barbara McClintock (1902-1992), laureata a Premiului Nobel in 1983 pentru descoperirea caracterului mobil al genomului. Inainte ca ea sa demonstreze acest lucru, se considera ca genomul era stabil si nu putea varia de-a lungul vietii unei fiinte.

"Caracterul stabil al genomului" era o adevarata dogma stiintifica. De-a lungul anilor '40, in urma unor experimente efectuate asupra porumbului, McClintock a demonstrat ca acest principiu nu era irefutabil. Era o descoperire fundamentala; de ce a primit Premiul Nobel de-abia dupa 40 de ani?

Raspunsul este simplu: McClintock a fost mult timp marginalizata de catre comunitatea stiintifica pentru ca cercetarile sale fusesera efectuate pe plante si pentru ca observatiile ei erau contrarii "dogmei academice". Totusi, in anii '80, noi cercetari au demonstrat ca mobilitatea genomului este valabila si in cazul unor specii de animale, nu doar in cel al plantelor. Aceasta "redescoperire", nu atat propriile cercetari ale lui McClintock, au adus-o in atentia tuturor pe cercetatoare, oferindu-i-se Premiul Nobel si legitima recunoastere a meritelor sale."