Utopia ca realitate, utopia ca actualitate

In sine, scrisul autoarei este o revolta anticanonica asezata sub teoria semnului lingvistic... Ii place sa scrie critica teatrala, intr-o lume marcata de criza semnificatiilor. Analizeaza arta experimentala (poezie, roman sau spectacol), prin identificarea „canoanelor" originalitatii (cum ar fi spus, paradoxal, Harold Bloom).

Gratiela Popescu scrie „pe intelesul... postmodernilor". Un publicist al cotidianului, dejucand orice tentatie de institutionalizare a limbajului.

Despre Boris Vian, unul dintre idolii ei scripturali, autoarea spune, lasand cu buna stiinta o paranteza deschisa: „Cu insolenta si cu agresiunea limbajului, o maniera «brutala» a jocului textual, eliptic expresiv, el improvizeaza in scris cum o facea in teatru, si niciun cliseu, ierarhie sau regula de joc nu rezista in fata acestui simpatic detractor al limitei, de orice fel. Limbajul este restructurat, mimand concretul semantic, obiectele sunt animate, animalele sunt umanizate, realitatea e o holograma mitologica, iar dragostea e bulversanta si histrionica..."