Ușa interzisă

„Citind aceste pagini, mi-am dat seama ca am tacut bine atatia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pana acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai «sentimentul constient al insuficientei personale». Veninul strans in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac.

Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din mine, sa-mi ingrop prieteni, sa traiesc o revolutie si sa am socul intalnirii cu poporul meu, sa ma destram, sa ma detest, sa ma inec in regrete si remuscari si sa mai vreau, totusi, sa ma adun din nou. Fara toate astea, orice pagina scrisa in nume propriu nu este decat o enorma palavrageala.“ (Gabriel LIICEANU)