Ursul

O noua carte cu talc si plina de haz de la autorul indragitei povestiri Tomi Dragi copii, Cu siguranta cunoasteti faimoasa istorie a ursului pacalit de vulpe. Ceea ce nu stiti insa este ca povestea aceea e trunchiata si ca adevarul-adevarat se ascunde in paginile cartii de fata. V-am facut curiosi?

Ei bine, nu mai stati pe ganduri si dati iute paginile! Veti afla cum de si-a pierdut ursul coada, acum multe-multe veacuri, de ce are urechile atat de mici, de ce ii place atat de mult mierea si, mai cu seama, cine i-a dat numele „Mos Martin“, care i-a ramas neschimbat pana in ziua de azi. Fragment din carte: "Ce-am sa va povestesc se pierde in negura timpului.

Nimeni nu mai stie cate veacuri au trecut de atunci. Sunt atat de multe, ca cine ar mai pierde vremea sa le numere? Pe vremea povestii mele, traia la poale de munte o familie de ciobani care se indeletniceau cu cresterea oilor pentru branza si pentru lana.

Lana din care se face imbracamintea care ne apara de frig. Asa a lasat Dumnezeu ca oile sa dea mai mult lapte si mai multa lana decat le trebuie, ca sa ajunga si pentru oarneni. Cum era inceputul verii, cineva din familie trebuia sa urce la pasune, pe povarnisul muntelui, oile care dadeau laptele din care aveau sa faca branza.

Sa fi fost ca la o suta, o suta cincizeci. Pentru treaba asta fu ales baiatul cel mare al familiei. Singur, fara ajutoare.

Pe flacau fi chema Gheorghe, dar inca din copilarie i se spunea Gheorghita sau Ghita. Fiindca e mai usor, noi o sa fi spunem Ghita. "