Universul din lingură

Obiectul de studiu al acestei lucrari, terminologia privitoare la alimentatia omului, situeaza inca de la inceput prezentul demers de cercetare intr-un spatiu al lingvisticii romanesti mai putin exploatat. Este, credem, prima incercare de tratare monografica a acestei terminologii pe terenul limbii romane. Depasind nivelul cercetarii de tip general-lingvistic, studiul de fata ia in consideratie cel mai larg cadru de antropologie culturala, prin punerea in valoare a cadrelor cognitive si a modelelor culturale fixate in limba romana la nivelul terminologiei alimentare.

Analiza din punct de vedere etimologic a lexicului ca mijloc de comunicare specializata serveste, programatic, interpretarii limbajului functional al meniurilor din perspectiva stilisticii. Studiul este un instrument util nu numai pentru lingvist, profesor sau specialistul in stiintele comunicarii, ci si pentru pentru publicul larg, preocupat de limba romana sub aspectul expresivitatii si al uzajului sau specializat. Din Cuprins: ?

Organizarea stratigrafica a terminologiei alimentare ? Nuclee ale corpusului terminologic al alimentatiei ? Privire sintetica de actualizare pe terenul variatiei diafazice.

Discursul meniurilor Fragment din carte: "2. Imprumuturile, din perspectiva principalelor aspecte ale variatiei lingvistice in diacronie Cercetarea impumuturilor dintr-o limba impune o abordare diferentiata, dat fiind faptul ca ele sunt conditionate de factori diferiti, de natura temporala, spatiala, sociala si chiar stilistica, factori care genereaza variatia diacronica, diatopica, diastratica si diafazica. Pentru Coseriu, variatiei diatopice ii corespunde un tip specific de omogenitate, reprezentat de dialecte, variatiei diastratice ii corespunde nivelul de limba, iar variatiei diafazice, stilul (Coseriu, 1994b: 142).

Spre deosebire de aceste tipuri de variatie care implica diversificarea unor aspecte coexistente, reprezentabile pe axa simultaneitatii, variatia diacronica implica diversificarea unor aspecte reprezentabile pe axa succesiunii, corespunzandu-i ca tip de omogenitate limba in general. Cuvintele intrate in limba incepand cu secolele al VI-lea — al VII-lea, precum imprumuturile vechi slave si cele vechi grecesti, utilizate pe intreg teritoriul dacoroman sau in cea mai mare parte a sa (adesea ele se gasesc in aceeasi forma si in dialectele aroman, meglenoroman si istroroman) sunt subordonate numai factorului timp si constituie manifestari ale variatiei diacronice, variatie reprezentabila pe axa succesiunii. Cuvintele de origine turca, maghiara, neoslava, o parte din termenii de origine neogreaca si germana se organizeaza in general in functie de componenta spatiala, reprezentand reflexe ale variabilei diatopice.

Raspandirea teritoriala a acestora este mai restransa, limitandu-se la regiuni asupra carora s-a manifestat o anumita influenta. imprumuturile de origine turca, alaturi de cele de origine neogreaca si de cele din limbile neoslave sunt reprezentative pentru aria sud-estica a limbii romane, in timp ce imprumuturile din maghiara sau germana caracterizeaza aria nord-vestica a spatiului lingvistic romanesc. In schimb, o parte din imprumuturile din germana si neogreaca, cele din franceza, italiana, latina savanta si engleza sunt legate direct de factorul social, subordonandu-se astfel variatiei diastratice.

La acest nivel, influentele nu au mai fost generate, in general, de contactul interetnic, ci de cel cultural, care a definit, de obicei, clasele sociale de elita. Intrucat variatia diacronica se plaseaza pe axa succesivitatii, iar variatia diatopica si cea diastratica, pe axa simultaneitatii, pentru studiul variatiei diacronice se impune considerarea, cu precadere, a datelor lingvisticii istorice, in timp ce, pentru analiza variatiei diatopice si a celei diastratice, ne vom situa si pe terenul dialectologiei, respectiv, al sociolingvisticii. Analiza de fata a imprumutului din terminologia culinara urmareste, asadar, studiul lingvistic din perspectiva variatiei diacronice, diatopice si diastratice, pentru ca, dupa cum afirma Coseriu, limba „se constituie diacronic si functioneaza sincronic" (Coseriu, 1996: 30).

"