Un nou inceput

Alaska, 1974. Imprevizibila. Necrutatoare.

Neimblanzita. Pentru o familie aflata in criza, este proba de supravietuire suprema. Leni, fiica adolescenta a sotilor Ernt si Cora Allbright, prinsa in relatia pasionala si furtunoasa dintre parintii ei, indrazneste sa spere ca un nou camin in Alaska va aduce cu sine un viitor mai bun pentru familia sa.

Mama ei va face orice pentru barbatul pe care il iubeste, chiar daca asta inseamna sa-l urmeze in necunoscut. La inceput, Alaska pare sa fie raspunsul la problemele lor. Zilele lungi, insorite si generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experienta si de resurse a familiei.

Dar, pe masura ce se apropie iarna si intunericul coboara peste Alaska, familia incepe sa se destrame. Leni il intalneste insa pe Matthew, iar acesta – grijuliu, bun, curajos – o face sa creada in posibilitatea unei vieti mai bune… Un nou inceput este o poveste indrazneata si emotionanta despre dragoste si pierdere, despre lupta pentru supravietuire si salbaticia care salasluieste nu doar in natura, ci si in fiinta umana. Am adorat aceasta carte si, mai mult decat atat, am devenit obsedata de ea.

N-am putut sa respir sau sa ma misc pana nu am ajuns la final. Nu stiu sa fie vreo carte care sa ma fi infuriat, sa ma fi entuziasmat sau sa ma fi emotionat intr-atat, adesea pe parcursul aceluiasi capitol. Personajele sunt fragile si vulnerabile, puternice si naive, iar Hannah ne ofera o lectie magistrala despre felul in care dragostea ne poate salva si ne poate distruge.

- Karen Swan O adevarata epopee. - The Washington Post Incantatoare. - The New York Times Fragment din romanul „Un nou inceput” de Kristin Hannah: „Lumina nesfarsita a zilei dadu peste cap ceasul interior al lui Leni, facand-o sa se simta, in mod bizar, in contratimp cu universul, ca si cum insusi timpul - singurul lucru pe care te puteai baza - era diferit in Alaska.

Pe lumina se culca si tot pe lumina se trezea. Era intr-o luni dimineata. Fata statea la fereastra, privind la geamul proaspat sters, incercand sa-si identifice reflexia.

Un efort zadarnic. Era prea multa lumina. Putea vedea doar o imagine fantomatica a ei, dar stia ca nu arata bine, nici chiar pentru Alaska.

Mai intai si mai intai, era parul ei. Lung, rebel si rosu. Si mai era pielea laptoasa, care venea la pachet cu acel par, la care se adaugau pistruii ca niste fulgi de ardei iute rosu presarati pe nasul ei.

Ochii albastri-verzui, trasatura ei cea mai de pret, nu erau pusi in evidenta de genele de culoarea scortisoarei. Mama veni in spatele lui Leni si isi puse mainile pe umerii ei. - Esti frumoasa si iti vei face prieteni la scoala cea noua.

Leni ar fi vrut sa gaseasca alinare in aceste vorbe familiare, dar de cate ori se dovedisera ele oare false? Fusese fata cea noua la multe scoli si nu gasise inca un loc unde sa se simta bine. Ceva era mereu in neregula cu ea in prima zi - parul, hainele, pantofii.

Prima impresie conta la liceu. Invatase aceasta lectie pe propria piele. In lumea fetelor de treisprezece ani, era greu sa-ti revii dupa o gafa vestimentara.

- Sunt probabil singura fata din toata scoala, spuse ea cu un oftat dramatic. Nu dorea sa fie optimista; sperantele spulberate erau mai rele decat lipsa de speranta. - Cu siguranta vei fi cea mai draguta, o incuraja mama, netezindu-i parul dupa urechi cu o delicatete ce-i aminti lui Leni ca, orice s-ar fi intamplat, nu era niciodata cu adevarat singura: o avea pe mama.

Usa cabanei se deschise, lasand sa patrunda o rafala de vant rece. Tata intra tinand in maini doua rate salbatice, cu gaturile rupte atarnind si ciocurile lovindu-se de soldul lui. Isi puse pusca in rastelul de langa usa si aseza prada pe blatul din lemn, langa chiuveta fara apa.

- Ted m-a dus in ascunzatoarea lui inainte de ivirea zorilor. Avem rata la cina. Veni langa mama si o saruta pe gat.

Mama il impinse in laturi, razand. - Vrei cafea? Cand mama se duse in bucatarie, tata se intoarse spre Leni.

- Esti cam posaca pentru o fata care pleaca la scoala. - Sunt bine. - Poate stiu eu care-i problema, spuse tata.

- Ma-ndoiesc, zise ea pe un ton abatut, in acord cu starea sa interioara. - Stai sa-ncerc, insista tata, incruntandu-se teatral. O lasa acolo si se duse in dormitorul lui.

Cateva clipe mai tarziu, reveni cu un sac negru de gunoi, pe care il puse pe masa. Poate asta va fi de ajutor. Cum sa nu, de gunoi avea ea nevoie.

- Deschide-l, o indemna tata. Leni deschise sacul fara tragere de inima. In el gasi o pereche de pantaloni evazati cu dungi rosii-cafenii si tiegre si un pulover scamosat sidefiu din lana, care arata de parca ar fi avut o marime barbateasca, si cineva il micsorase.

Oh, Doamne! Poate ca nu stia Leni prea multe despre moda, insa aia erau clar pantaloni baietesti, iar puloverul... nu credea ca fusese vreodata la moda, de cand se nascuse ea."