Un artist al lumii trecătoare

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura In anul 1986, romanul a fost distins cu prestigiosul premiu Whitbread si a fost nominalizat la Booker Prize. Aflat la varsta senectutii, pictorul si profesorul de arta Masuji Ono porneste intr-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbarile radicale dintr-o Japonie abia iesita din ruinele celui de-al Doilea Razboi Mondial, care incearca sa-si exorcizeze trecutul militarist si sa-si construiasca un altfel de viitor. Rand pe rand pictor manufacturier, artist al lumii trecatoare, al figurilor melancolice de gheise, apoi maestru influent si artist militant integrat propagandei expansioniste, Masuji Ono se vede acum cazut in dizgratie, respins de generatia postbelica, dornica sa rupa cu trecutul indezirabil.

Fragment din romanul "Un artist al lumii trecatoare" de Kazuo Ishiguro: „Ofiterul ma studie banuitor cateva clipe, apoi se intoarse si disparu in casa. Reaparu repede si imi facu semn cu mana sa intru. In timp ce il urmam prin casa, am vazut peste tot dulapurile si sertarele golite si continutul lor azvarlit pe podea.

Am bagat de seama ca unele carti fusesera asezate una peste alta si legate in teancuri, in timp ce in camera de zi rogojinile de tatami fusesera date la o parte si un ofiter cerceta cu o lanterna scandurile podelei de dedesubt. Din spatele unui paravan o auzeam pe mama lui Kuroda plangand si un ofiter punandu-i intrebari cu un glas rastit. Am fost condus la veranda din spatele casei, in mijlocul curtii, un alt ofiter in uniforma si un barbat in haine civile stateau in jurul unui rug aprins.

Agentul in civil se intoarse si facu cativa pasi spre mine. — Domnul Ono? ma intreba foarte respectuos.

Ofiterul care ma condusese realiza probabil ca mai devreme daduse gres cu grosolania lui disparu repede in casa. — Ce s-a intamplat cu domnul Kuroda? — A fost dus la interogatoriu, domnule Ono.

Vom avea grija de el, nu va faceti probleme. M-am uitat la rugul care aproape se stinse in spatele lui. Ofiterul scormonea jarul cu un bat.

— Aveti autorizatie sa ardeti tablourile? l-am intrebat. — Politica noastra este sa distrugem toate materialele ofensatoare de care n-avem nevoie ca probe in ancheta.

Pana acum am adunat suficient material. Ce mai ramane din acest gunoi e pur si simplu pus pe foc. — Nici nu mi-a trecut prin minte ca se va intampla asa ceva, am spus.

Eu i-am propus comitetului doar sa trimita pe cineva sa stea de vorba serios cu domnul Kuroda, spre binele lui. M-am uitat lung la gramada fumeganda din mijlocul curtii. — De ce a fost nevoie sa ardeti lucrurile astea?

Nu trebuia sa dati foc la tablouri. Printre ele erau multe opere de valoare. — Domnule Ono, va multumim pentru ajutorul dumneavoastra.

Dar acum, ca am demarat investigatiile, trebuie sa lasati autoritatile in drept sa-si faca datoria. Vom avea grija ca domnul Kuroda sa fie tratat corect. A zambit, apoi s-a intors la foc, spunandu-i ceva ofiterului in uniforma.

Acesta scormoni din nou in jar si mormai cu glas scazut „gunoi nepatriotic" sau cam asa ceva. Am ramas pe veranda, privind, fara sa-mi cred ochilor. Pana la urma agentul in civil se intoarse iarasi spre mine si spuse: — Domnule Ono, va propun sa mergeti acum acasa.

— Lucrurile au mers mult prea departe, i-am raspuns. Si pentru ce o interogati pe doamna Kuroda, ma rog? Ce are de-a face cu toate astea?

— Acum este treaba politiei, domnule Ono. De acum incolo pe dumneavoastra nu va mai priveste. — Lucrurile au mers mult prea departe.

Intentionez sa discut cu domnul Ubukata. Sau poate o sa ma duc direct la domnul Saburi in persoana. Barbatul in civil striga spre cineva din casa si ofiterul care imi deschisese usa se posta langa mine.

— Multumeste-i domnului Ono pentru ajutorul sau si condu-l afara, spuse agentul in civil.”