Un an la Oxford

Ella Durran este o americanca tanara si ambitioasa care a primit o bursa la Oxford. Aventura in Oxford devine pentru Ella o adevarata calatorie initiatica. Impreuna cu barbatul care ii sta alaturi, aceasta trece printr-o experienta dramatica, ce ii va schimba pentru totdeauna perspectiva asupra vietii si o va ajuta sa se cunoasca mai bine pe ea insasi.

Desi aventura in care se implica nu are initial nicio miza sentimentala, aceasta devine pe parcurs o poveste incredibil de profunda. Fragment din volumul "Un an la Oxford" de Julia Whelan: "- Sunt absolventa. Dar multumesc de compliment, domnule.

El ofteaza. - Americana. Numele?

Se intoarce la numarat. - Eleanor Durran. Dar va rog, spuneti-mi Ella.

Nu face asta. Se indreapta spre un birou mare din lemn si imi inmaneaza o hartie si un pix. Ma uit la hartie.

Este un contract in care scrie ca nu am voie sa dau foc camerei. Semnez. Lasa sa alunece de-a lungul biroului un plic de marimea unei carti de joc cu initialele mele.

Inconjoara biroul cel lung si iese pe o usa laterala, apropiindu-se de un perete pe care sunt insirate mici compartimente, asemanatoare celor din salile de la gradinita. In timp ce vorbeste, impatureste cate o hartie verde si o introduce in fiecare compartiment. - Asta e cutia postala a dumitale.

Sa o verificati zilnic. Aveti camera treisprezece, scara patru. Atentie, scara patru, Swithuns.

Nu obisnuim sa gazduim studentii absolventi in incinta, dar anul acesta locurile pentru absolventi au fost mai putine. In plus, am descoperit ca americanii prefera sa stea „in spatele, portilor". O avea legatura cu baiatul acela vrajitor?

- Harry Pott... - Programul de servire a mesei vi-l faceti singura. Duminica miercurea si vinerea avem Formal Hall.

Va fi nevoie sa purtati robele. Mergeti intr-un magazin pe Turl ca sa luati una. Boilerul soseste abia pe cincisprezece octombrie, pana atunci nu avem caldura, asa ca sa nu solicitati.

In plic veti gasi doua chei, cardul electronic deschide portile si orice incinta publica dupa orele de vizitare, cealalta este o cheie obisnuita pentru camera dumitale. Nu poate fi inlocuita. Sa nu o pierdeti.

Cred c-am inteles jumatate din tot ce a spus. - Multumesc. Cum va numiti?

intreb eu. Gatul de testoasa se retrage in carapace. - Hugh, mormaie el, intorcandu-se inapoi spre casute.

- Eu sunt Ella. - Am lamurit asta, domnisoara Durran. - Ei bine, spun eu, apucand manerul valizei, cred ca este inceputul unei frumoase prieteniii, Hugh.”