Ultima

MAI INTAI A FOST MAESTRA. APOI A FOST DOMINA. ACUM ESTE ULTIMA.

Ei au inceput. Ea va termina. Dealerul international de arta Elisabeth Teerlinc stie destul de multe despre falsuri.

La urma urmelor, si ea este unul. Adevarata ei identitate, cea de Judith Rashleigh, este ingropata sub un strat de minciuni. Ca sa nu mai vorbim despre cadavrele celor care au fost destul de nesabuiti sa ii stea in cale.

Dar acum, prinsa in lupta pe viata si pe moarte dintre un cap al mafiei ruse si un detectiv de politie corupt italian, Judith este obligata sa creeze o opera de arta chiar si mai indrazneata – o falsa capodopera pe care trebuie sa o duca la casa de licitatii unde a lucrat ca umil asistent si sa o vanda pentru 150 de milioane de lire sterline. Dar a-si expune noua sa identitate in lumina reflectoarelor implica un risc mortal. Brutala, sincera, fara a face compromisuri, mai exista o singura amenintare pe care Judith nu a infruntat-o inca.

Dragostea. Delicios de decadent. – Sunday Mirror Letal ca Tom Ripley si seducator precum Bacall.

– Vogue Fantastic. – Daily Mail Fragment din cartea "Ultima" de L. S.

Hilton: "Da Silva tocmai isi scotea telefonul. A cautat prin el si mi l-a intins. Intr-adevar, era mama mea.

Mama mea intrand in barul de pe fostul nostru domeniu. Presupun ca ar fi trebuit sa ma bucur ca o fotografiasera la iesirea din bar. Mama impingand un carucior in supermarket.

Purta o jacheta pe care i-o trimisesem din Italia pentru ultima ei zi de nastere, un pardesiu MaxMara din panza cerata bleumarin, despre care stiusem ca i se va parea jalnic, dar sperasem ca avea sa-i mai improspateze aspectul. Chiar am fost surprinsa sa vad ca il purta. Ultima fotografie fusese facuta prin fereastra unei cafenele, unde mama parea sa se bucure de un cappuccino alaturi de prietena ei, Mandy.

Inca mi se parea uimitor ca bautura numita cappuccino ajunsese si la Liverpool. Pardesiul fusese inlocuit cu o haina din imitatie de blana, pentru vreme mai rece, dar, in cazul in care aveam vreo indoiala asupra perioadei, spionul lui Dejan amplasase in prim-plan un numar din Sun vechi de o zi. Cu blandete, mi-am intins mana si am atins ecranul, apoi m-am uitat in ochii negri ai lui Raznatovic.

In ultima vreme, privisem tevile catorva arme de foc, dar ochii aceia erau cu mult mai infricosatori. In mod normal, urma sa-mi spun in sinea mea sa nu dau de inteles ca-mi era frica, dar mi-am dat seama ca nu-mi era frica. Dejan detinea controlul absolut in situatia data.

in afara de propria-mi viata, tot ce aveam fusese pierdut de mult. - Asa, deci stiu ca poti sa ajungi la ea. Ar trebui sa fiu impresionata ca poti sa trimiti o gorila in Anglia?

Dupa cum dm spus, nimic nou. Nu-mi pasa daca o omori pe mama, chiar nu-mi pasa. Da Silva a scos un mormait surprins.

Italienii aveau lucrul accla sacru care era la mamma. Chiar si Raznatovic a parut socat pe moment."