Tunelul cu porumbei

Scriitor si fost ofiter MI6, John le Carre si-a publicat, in sfarsit, autobiografia. "Acestea sunt povesti adevarate spuse din amintire - iar voi aveti dreptul sa intrebati ce este adevar si ce este amintire pentru un scriitor de fictiune aflat, cum am spune in mod delicat, la apusul vietii sale? Pentru un avocat, adevarul este reprezentat de faptele neimpodobite.

Daca asemenea fapte pot fi vreodata descoperite este alta problema." Fragment din cartea "Tunelul cu porumbei" de John le Carre: "Legile doctorului Globke Afurisitul asta de Bonn era numele dat orasului de tinerii diplomati englezi la inceputul anilor '60, nu din lipsa de respect pentru statiunea somnoroasa din Renania, resedinta printilor alesi ai Sfantului Imperiu Roman si locul de bastina al lui Ludwig van Beethoven, ci ca o reverenta sceptica la adresa visurilor absurde ale gazdelor de a muta capitala germana mai sus, la Berlin, visuri pe care le impartaseam bucurosi, dar siguri ca nu se va intampla niciodata. In 1961, Ambasada Britanica, o uratenie industriala labartata pe soseaua dubla dintre Bonn si Bad Godesberg, se lauda cu trei sute de suflete, majoritatea lucrand de acasa si nefiind angajati dintre localnici. Nici in ziva de azi nu-mi pot imagina ce faceam noi, ceilalti, in atmosfera intunecata din Renania.

Insa, pentru mine, cei trei ani petrecuti la Bonn au adus niste schimbari atat de mari, incat astazi il consider locul in care viata mea din trecut si-a inceput declinul de neoprit, lasand locul carierei de scriitor. E adevarat ca la Londra o editura a acceptat primul meu roman. Dar acesta si-a facut modesta aparitie abia la cateva luni de la sosirea la Bonn.

Imi amintesc ca mergeam cu masina spre aeroportul din Koln intr-o dupa-amiaza umeda de duminica si am cumparat editii din ziarele englezesti, apoi am parcat masina si m-am asezat pe o banca retrasa din Bonn si le-am citit singur. Criticii erau blajini, desi nu chiar atat de entuziasmati pe cat sperasem. Il acceptau pe George Smiley.

Si, deodata, asta a fost tot. Probabil ca toti scriitorii, in orice etapa a vietii lor, tind sa simta acest lucru: saptamanile si lunile de neliniste si de drumuri gresite; pretiosul exemplar dactilografiat; entuziasmul ritualic al agentului si al editorului; corectura; marile sperante; nelinistea pe masura ce se apropie Ziua cea Mare; recenziile si apoi, brusc, totul se termina. Ai scris o carte in urma cu un an, ce mai stai degeaba in loc sa scrii ceva nou?

Ei bine, eu scriam ceva nou."