Tot ce nu ti-am spus

Lydia este copilul favorit al lui Marilyn si al lui James Lee; o fata care a mostenit ochii albastri luminosi ai mamei si parul negru intunecat al tatalui. Parintii ei sunt hotarati ca Lydia sa realizeze visurile pe care ei nu au putut sa si le implineasca – Marilyn isi doreste ca fiica ei sa devina medic; James vrea ca Lydia sa fie populara la scoala, o fata cu o viata sociala bogata. Dar Lydia este supusa unor mari presiuni, caci tatal ei este un american nascut din prima generatie de imigranti chinezi.

Iar etnia lui, si a ei, ii face sa fie remarcati oriunde. Cand trupul neinsufletit al Lydiei este gasit in lacul din localitate, James este consumat de vinovatie si porneste pe un drum nesabuit care i-ar putea distruge casnicia. Marilyn, devastata si razbunatoare, este hotarata sa faca pe cineva raspunzator, cu orice pret.

Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins ca Jack, baiatul rau din vecini, este implicat intr-un fel. Insa cea mai tanara membra a familiei – Hannah – este cea care observa mult mai mult decat poate vedea oricine si ar putea fi singura care stie ce s-a intamplat cu adevarat. Fragment: „Hannah nu stie nimic despre vara aceea si despre disparitia de atunci a mamei ei.

Niciodata, de cand a venit ea pe lume, familia ei n-a vorbit despre acel moment - si chiar daca ar fi facut-o, tot nu s-ar fi schimbat nimic. Acum e furioasa pe sora ei fiindca a disparut, nedumerita ca Lydia i-a lasat pe toti si s-a dus; daca ar fi stiut de acel moment din trecut, ar fi fost acum si mai furioasa, si mai nedumerita: „Cum ai putut", s-ar fi intrebat ea, „cum ai putut cand tu ai stiut cum e?" Asa insa, imaginandu-si-o pe sora ei cum se afunda in apa lacului, nu se poate intreba decat: „Cum?" si „Cum a fost?" In noaptea asta o sa afle. S-a facut din nou ora doua noaptea, dupa cum arata ceasul ei fluorescent; tot timpul pana atunci a stat in pat rabdatoare, urmarind cifrele cum se schimba.

Astazi, 1 iunie, ar fi trebuit sa fie ultima zi de scoala; maine Nath ar fi trebuit sa urce pe podium in roba lui albastra, cu toca de absolvent pe cap, ca sa-si ia diploma. Dar ei nu vor merge la ceremonia de absolvire a lui Nath; nici unul dintre ei nu s-a mai dus la scoala de cand... Mintea ei inabusa restul gandului.

Paseste in varful picioarelor pe treapta a sasea, cea care scartaie; sare peste rozeta din mijloc a covorului din hol, cu scandura trosnitoare de dedesubt, si aterizeaza in pragul usii, neauzita ca o pisica. Desi, sus, Marilyn si Nath nu dorm, asteptand sa le vina somnul, nimeni n-o aude: trupul ei cunoaste toate secretele silentiozitatii. In intuneric, degetele ei trag ivarul inapoi, apuca lantul de siguranta si il desprind fara nici un zgomot.

Asta e un truc nou; inainte de inmormantare nu aveau lant.”