Tortionarele lui Hitler

Cartea lui Wendy Lower investigheaza rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv in postura de ucigase sangeroase, a fost in mare masura ignorata. Autoarea identifica trei niveluri de „contributie” – martorele, complicele si ucigasele – si incearca sa extraga motivele care le-au determinat actiunile.

Pe baza cercetarilor desfasurate pe durata a douazeci de ani in arhivele Holocaustului, a accesului la documente post-sovietice si a interviurilor luate unor martori germani, sunt dezvaluite pentru prima oara actiunile directe a circa 500.000 de tinere femei pe campurile de lupta si in lagarele de exterminare. Tortionarele lui Hitler va desfiinta unele dintre cele mai adanci convingeri privind rolul femeilor in timp de razboi si va arata ca genocidul a fost comis si cu sprijinul si participarea lor directa, desi dovezile au putut fi ascunse mai bine de saptezeci de ani. Fragment din lucrare: „De ce au ucis?

Explicatii postbelice — ale lor si ale noastre MITUL GERMAN al inocentei si martirajului feminin s-a nascut in timpul prabusirii Reichului si al capitularii in fata Aliatilor. Ororile regimului au fost traite de polonezi si de alte populatii majoritare din Estul ocupat incepand cu anul 1939, iar de evrei si de alte victime vizate politic si rasial in Germania nazista incepand cu anul 1933, dar pentru femeile germane obisnuite vremurile grele au sosit odata cu destramarea Reichului. Consecinta imediata a constat in chinurile fizice si dilemele morale ale evacuarilor din Est, violenta armatei sovietice si lupta pentru supravietuire in ceea ce mai ramasese din patria germana si din familiile distruse de razboi sub ocupatia Aliatilor.

O invatatoare tanara din Ucraina, confruntata cu inaintarea Armatei Rosii, care se indrepta spre Nipru in vara anului 1943, isi aminteste de evacuare. In scoala erau o multime de copii, majoritatea orfani. Ea si colegele ei au presupus ca elevii vor fi ucisi de sovietici, dar, cu toate acestea, au decis sa-i abandoneze.

Copiii au plans; temandu-se pentru vietile lor, s-au agatat de invatatoarea lor si nu i-au mai dat drumul. Dar, a insistat ea, „trebuia s-o facem". A plecat din Ucraina impreuna cu celelalte femei si s-au indreptat spre granita polono-germana.

Atunci cand Gestapoul i-a remis documentele de eliberare din post, a trebuit sa semneze un juramant de pastrare a tacerii cu privire la ceea ce facuse si vazuse in Ucraina. Dupa razboi, aceasta invatatoare a aflat ca ocuparea localitatii Cernihiv de catre Armata Rosie a fost intr-adevar o „baie de sange"; a auzit ca au fost impuscati toti barbatii, femeile si copiii care avusesera de-a face cu nemtii.”