Țigana

Nu exista drumuri gresite. Doar carari pe care nu stim ca suntem destinati sa pasim. Inima are insa legile ei si adevarul este ca tu esti legea inimii mele.

Daca vrei sa te razbuni pe un popor, schimba-i numele. Sau, si mai bine, arunca asupra sa o vraja care sa-i stearga numele din amintire si sa-l faca de neinteles. Moartea fiului regelui vrajitor din Ygrath aduce pentru provincia care l-a rapus o pedeapsa cumplita - nimicnicia, alterarea identitatii si supunerea la o umilinta crunta.

Insa din intunericul uitarii, voci tinere murmura in taina: Tigana. Si nimic nu le va sta in cale pentru a-si elibera patria de blestem si de ocupatia straina. Memoria era pentru el talisman si inger pazitor, era poarta si refugiu, era sursa de mandrie si de iubire.

Era adapost in fata pierderii, pentru ca daca-si putea aminti ceva, atunci lucrul acela nu era pe deplin pierdut. Nu era mort si dus pe vecie. Traducere din limba engleza de Nicoleta Vutescu.

Fragment din cartea "Tigana" de Guy Gavriel Kay: "Toate simbolurile se schimbasera odata cu ea, mizele devenisera prea importante. Ce urma sa se intample daca alta femeie ar fi murit in Scufundare, dupa o asemenea mostenire infrangere si haos? Era mult prea periculos, asa hotarara Marii Duci care se succedara si ei gasira alte modalitati de a proteja Insula, deja ferita in puterea asigurata de marea ce o inconjura, si nu mai recursera la o ceremonie atat de plina de consecinte.

Cand flota ygrathiana se profilase la orizont, in urma cu nouasprezece ani, ultimul Mare Duce al Chiarei isi pusese capat zilelor pe treptele templului Eannei, asa ca nu mai ramasese nimeni care sa arunce inelul in mare, presupunand ca ar mai fi existat vreo femeie dispusa sa plonjeze dupa el pentru a obtine favorurile zeitei Morian si ale zeului,. In saishan domnea o tacere stranie atunci cand Dianora isi parasi odaile impreuna cu Scelto. In mod firesc la ora asta coridoarele ar fi fost zgomotoase si aglomerate de agitatia si forfota eunucilor, de prezentele parfumate si colorate ale femeilor care mergeau languros spre bai sau spre micul dejun.

Dar ziua aceea se anunta diferita. Numai sunetele pasilor lor rasunau pe coridoarele pustii. Dianora isi stapani un tremur, atat de ciudat i se parea saishanul pustiu plin de ecouri.

Trecura pe langa usile ce duceau spre bai si apoi de intrarea spre salile de masa. Toate erau goale si tacute. Cotira dupa un colt, indreptandu-se spre scara ce ducea jos si afara din aripa femeilor, iar acolo Dianora vazu ca cel putin o persoana ramasese si ii astepta.

- Lasa-ma sa te privesc, spuse Vencel cuvintele obisnuite. Trebuie sa-mi dau acordul inainte sa cobori. Mai-marele saishanului era raschirat ca de obicei printre multele perne colorate de pe platforma sa cu roti.

Dianora aproape zambi cand vazu masa informa pronuntand discursul obisnuit.