Therese Raquin

Romanul Therese Raquin reprezinta unul dintre marile succese literare care l-au impus pe EMILE ZOLA in galeria stralucitilor clasici ai literaturii universale. Recent, la Hollywood, s-a realizat o noua transpunere cinematografica a cartii, dovada a interesului deosebit de care se bucura si in zilele noastre. O casatorie nepotrivita, hotarata de altcineva in locul celor doi soti, o viata monotona si apasatoare pentru tanara Therese care trebuie sa-si reprime senzualitatea.

Pana cand il intalneste pe Laurent si totul se transforma intr-o explozie de iubire patimasa. De acum nu mai este loc si pentru al treilea in viata celor doi indragositi, in fapt, pentru victima adulterului. Curand, posibilitatea unei crime perfecte prinde contur.

si are sorti de izbanda. Daca cei doi complici scapa de rigorile legii, nu se pot sustrage unei pedepse infricosatoare,pe care o suporta din ce in ce mai greu. Un roman tulburator despre dragoste si ura, dorinta si nebunie, cu un final absolut neasteptat, a carei lectura va ramane de neuitat.

Fragment din romanul "Therese Raquin" de Emile Zola: „Cei trei taceau. Asezati in fundul barcii care aluneca pe ape, priveau ultimele luciri cum se desprind de pe ramurile cele mai de sus ale copacilor. Se apropiau de insule.

Marile intinderi roscate deveneau intunecate. Intreg peisajul se simplifica in apus. Sena, cerul, insulele, malurile nu mai erau decat niste pete cenusii care piereau in mijlocul unei neguri laptoase.

Camille, care se culcase pe burta, isi inmuie mainile in apa. — Drace! tare mai e rece!

striga el. N-ar fi deloc placut sa-ti vari capul in ciorba asta. Laurent nu raspunse.

De la un timp privea nelinistit cele doua maluri. Isi intinsese mainile lui mari pe genunchi, strangandu-si buzele. Therese, teapana, nemiscata, cu capul usor dat pe spate, astepta.

Barca se pregatea sa intre intr-un mic brat, intunecos si ingust, care se despica intre doua insule. In spatele uneia din insule se auzea cantecul indepartat al unei echipe de canotori care probabil urcau cursul Senei. Departe, in amonte, fluviul era liber.

Atunci Laurent se ridica si-l prinse pe Camille de brau. Slujbasul izbucni in ras. — Ah!

nu ma gadila, spuse el, nu face glume de astea... Haide, termina, o sa cad. Laurent il stranse si mai tare, il zgudui.

Camille se intoarse si vazu chipul inspaimantator de convulsionat al prietenului sau. Nu intelese. O spaima nedeslusita il cuprinse.

Vru sa strige, dar simti cum o mana puternica il strange de gat. Cu instinctul unui animal care se apara, se ridica in genunchi, agatandu-se de marginea barcii. Se lupta astfel cateva secunde.

— Therese! Therese! o chema el cu voce inabusita si suieratoare.

Tanara femeie privea, tinandu-se cu amandoua mainile de o banca a barcii care trosnea si se clatina pe apa. Nu putea inchide ochii. O cumplita contractie ii tinea larg deschisi, atintiti pe spectacolul oribil al luptei.

Era rigida, muta. — Therese! Therese!

o chema din nou nefericitul care incepuse sa horcaie. La aceasta ultima chemare, Therese izbucni in hohote de plans. Nervii ei se destindeau.

Criza de care se temea o arunca frematand toata in fundul barcii. Acolo ramase ghemuita, uluita, moarta. Laurent il scutura mereu pe Camille, strangandu-l cu o mana de gat.

In cele din urma izbuti sa-l smulga din barca cu ajutorul celeilalte maini. Il tinu in aer, ca pe un copil, in bratele lui puternice. Aplecandu-si capul, isi descoperi gatul, si atunci victima lui, innebunita de furie si de spaima se rasuci, isi repezi dintii si ii infipse in gat.

Si cand ucigasul, infrangandu-si un tipat de durere, il arunca brusc pe slujbas in apa, intre dintii acestuia ramase o bucata de carne. Camille cazu urland. Reveni de doua sau trei ori la suprafata, scotand tipete din ce in ce mai inabusite.”