Texteleme românești

Volumul de fata abordeaza textemele romanesti – intelese ca o categorie sui-generis, compusa din expresii idiomatice, proverbe, 'citate celebre' etc. – din perspectiva integralismului lingvistic fundamentat de catre Eugeniu Coseriu. Actualitatea demersului rezida mai ales in confruntarea lingvisticii integrale coseriene cu cel mai semnificativ curent din lingvistica internationala a ultimelor trei decenii (cel cognitivist), precum si in propunerile concrete privind o posibila sinteza a celor doua orientari.

Originalitatea abordarii consta, intre altele, in redimensionarea 'modelului prismatic' de analiza a expresiilor idiomatice, in clasificarea tripartita a textemelor (ca diasketice, diasemice si diatropice) si in relectura, dintr-un unghi nou, a romanului Creanga de aur de Mihail Sadoveanu. Din cuprins: - Domeniul disciplinar si stadiul curent al studierii textemelor - Textemele in cadrul teoretic al lingvisticii integrale - Textemele din perspectiva lingvisticii elocutionale - Textemele din perspec-tiva lingvisticii 'idiomatice' - Textemele din perspectiva lingvisticii textului - Textemele din perspectiva poeticii lingvistice Fragment: „4. Clasificarea textemelor in functie de planurile vorbirii intre care se manifesta non-derivabilitatea „continutului" 4.0.

In prima instanta, modelul prismatic al lui Dirk Geeraerts isi dovedeste utilitatea analitica si taxonomica in masura in care il corelam cu definitia textemelor pe care am propus-o in 2.4.3. („unitati ale «discursului repetat» caracterizate prin non-derivabilitatea directa/nemijlocita a planurilor «continutului» lor") si, mai ales, cu teza coseriana potrivit careia organizarea „continutului" lingvistic presupune trei dimensiuni: desemnarea (universala), semnificatia („idiomatica”) si sensul (textual)340. Din acest ultim punct de vedere, textemele pot exprima o tripla „ scindare" (non-derivabilitate) a „continutului": intre desemnare si semnificatie, intre semnificatie si sens, respectiv intre doua sensuri.

Vom denumi categorii semantice aferente acestor fenomene texteme diasketice, diasemice si diatropice. 4.1. Textemele diasketice (sau diaskezice341) sunt unitati si diatropice ale „discursului repetat" in cadrul carora se manifesta o non-derivabilitate directa intre desemnare si semnificatie.

Cu alte cuvinte, semnificatia unitara (de natura figurata de ordin idiomatic) a textemelor diasketice este diferita de semnificatia „totala" care ar fi rezultat din articularea nemijlocita a semnificatiilor corespunzatoare designatiilor elementelor care le compun. In aceasta categorie intra toate expresiile idiomatice verbale de tipul (pe care le-am disociat mai sus de acelea tinand de tipurile I si II), precum si proverbele consacrate intr-o anumita comunitate cultural-lingvistica. Din acest motiv, textemele diasketice sunt unitati care se manifesta ca „discurs repetat” doar in planul unei anumite limbi.

Ele nu constituie, e drept, unitati lexicale (dat fiind ca sensul lor e compozabil/analizabil), insa acest fapt nu le impiedica sa ramana niste fenomene „idiomatice”, niste „fapte de limba”.” De exemplu, cineva care cunoaste lexicul limbii romane ar putea intelege cu usurinta desemnarea „literala”/imediata a unei expresii precum „a face cu ou si cu otet”, dar nu va putea intelege semnificatia expresiei respective atata timp cat nu o va (re)cunoaste ca pe un fapt „idiomatic” caracteristic limbii romane.”