Testamentul lui Abraham

Un scandal cu prostituate la summitul Americilor de la Cartagena. Un atentat la viata presedintelui Statelor Unite. O biblioteca disparuta de 2 000 de ani.

O organizatie secreta. Si inca una. O lunga istorie de papi mincinosi.

Criminali de razboi. Un oras legendar. Agenti cu identitati multiple.

O bestie numita „El Diablo“. Si toate numele sale. Doar simpla ei aparitie te face sa incaruntesti pe loc.

Un asasin platit care il stie pe dinafara pe Borges. Zece manuscrise disparute ce reapar brusc. Si codurile complicate ascunse in ele.

Un urias si un pitic. Si un festin roman. Un basilisc si un sarpe cu pene.

O femeie fatala. Un politist care nu poate uita niciodata nimic. Un psihiatru care crede ca 240 de calugari franciscani ii locuiesc creierul.

Un om cu parul portocaliu. O poveste cu sclavi. Si cu presedintele lor.

Oameni obisnuiti prinsi in intamplari neobisnuite. Un trecut care devine pentru cateva clipe prezent, doar pentru a disparea din nou pentru totdeauna. Cervantes si Eco si Borges.

Si peste toate astea, cartile. Toate cartile. UN ROMAN CARE TE VA BANTUI MULTA VREME DUPA CE L-AI CITIT Roman politist, roman de aventuri, thriller, roman metafizic, roman istoric, desfatare erudita, parodie in cel mai inalt grad, Testamentul lui Abraham este, in opinia mea, o carte inegalabila.

Cu acest roman, mai mult chiar decat cu Biblia pierduta, Igor Bergler dovedeste ca e un scriitor extraordinar. Si nu numai pentru literatura romana.“ – Jean Harris Testamentul lui Abraham este dovada suprema ca bibliotecile nu ard niciodata, ca fascinantele naratiuni disparate, de la mitologie la Cervantes, de la romanul gotic la neoromantismul lui Stevenson, de la Borges la Eco si de la imaginarul oculto-conspirativ la fervoarea hermeneutica, pentru incepatori, a lui Dan Brown, se inscriu intr-o Mare Naratiune care se sprijina, la randul ei, pe intreaga memorie a umanitatii. Parodia si satira, aluzia subversiva si interogatia grava, tesatura epica, de o acuratete geometrica aproape monstruoasa, imaginarul baroc, frisonul magico-metafizic devin, in mainile lui Igor Bergler, arme paradoxale: devastatoare si fascinante in acelasi timp.

Tensiunea la cote maxime a unei epici insatiabile, din care orice evadare devine imposibila, ii imprima cititorului pana si ritmul respiratiei prin fraza alerta, cinematografica. Suma a tuturor bibliotecilor, noua Biblioteca a lui Igor Bergler nu se mai adreseaza doar memoriei, ci deconstruieste, fecundeaza si reconstruieste intreaga istorie. Printr-o arhitectura unica si irepetabila.

De vreo 700 de pagini: Testamentul lui Abraham. – Pavel Susara Cel care refuza sa citeasca cartile lui Igor Bergler pentru ca au succes seamana cu cei care il resping pe Umberto Eco pentru ca si-a vandut romanele in zeci de milioane de exemplare. – Milo Temesvar Fragment dn roman: "Cand mai scapa fraiele la cate un chef la barul local, colegii erau de-a dreptul inspaimantati de memoria sa incredibila.

Isi amintea totul despre orice. Nu numai ca era o enciclopedie umblatoare a tuturor dosarelor pe care le deschisese vreodata - colegii il si foloseau drept arhiva, ori de cate ori aveau rapid nevoie de o informatie despre vreun caz din trecut dar tinea minte orice detaliu, oricat de nesemnificativ, de care se lovea. De la culoarea draperiilor unei case pe care o vizitase pana la dintii lipsa ai vreunui cadavru, stia orice.

Asa cum isi amintea intotdeauna datele de nastere ale tuturor colegilor sai, ale nevestelor si copiilor acestora si nu uita niciodata sa ii felicite cu aceste prilejuri. Cei care nu ii dadeau credit sotiei sale incerte aruncau tot meritul asupra acestei memorii extraordinare pentru fiecare detaliu, o minte ce retinea nu numai obiecte si situatii, ci si lucrurile pe care i le spusese cineva si ordinea in care o facuse. Odata, intr-un caz complicat de crima, unde, in incaperea in care fusese gasit mortul cu un morcov infipt intr-un ochi si un pastarnac in altul, intr-o pozitie nefireasca, cu fundul bombat inspre exterior din cauza pernei pe care era culcat artistic, se adunasera cateva zeci de politisti, martori, avocati si oameni prinsi intamplator in valtoarea sinistrei crime, intors la sectie, batuse la masina pana dimineata tot ce vorbisera acei oameni acolo, in ordinea exacta, fara sa ii fi scapat vreun cuvant.

Cele 82 de pagini dactilografiate perfect il facura pe seful sau sa il compare cu un monstru, cu un personaj din serialele cu oameni cu abilitati speciale ca Heroes sau X-Men. Acea minipiesa de teatru transcrisa l-a si facut sa descopere asasinul, dupa cuvintele pe care acesta si doi martori le spusesera. Acel ingrozitor "asasin cu legume", cum fusese supranumit, terorizase orasul, ucigand in serie, intr-un mod culinaro-creativ, oameni care se hraneau nesanatos.

Sfecla rosie si telina erau semnaturile lui preferate. Le infigea mai ales in partile dorsale ale victimelor. Amanuntele pe care le retinea erau - aproape de fiecare data - cheia intregului mister.

"