Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul

Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», caci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednica de luat in ras. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul in serios, nimic pe de-a-ntregul in ras. Am incercat, in Victimele datoriei, sa inec comicul in tragic.

Amedeu e, inainte de toate, drama cuplului. O drama realista, dar tratata cu mijloace neobisnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat intre doua personaje, e intruchiparea unui duh neinduplecat: neputinta lor de a iubi provoaca, fara indoiala, un soi de pasivitate latenta. Tabloul ar putea fi o poveste cu zane si cu batrane vrajitoare.

Poate fi o ilustrare a miracolelor stiintei medicale (succese ale tratamentelor de intinerire, de grefe, implantari de organe si membre care lipsesc etc.) si ale chirurgiei estetice. Daca e altceva, spectatorii isi vor da seama. Comicul nu e bun decat daca e ingrosat; trag nadejde ca e asa.

Si comicul nu e comic decat daca e putin inspaimantator. Al meu este oare asa? - Eugene IONESCO Fragment din cartea "Teatru III: Victimele datoriei.

Amedeu. Tabloul" de Eugene Ionesco " Madeleine iese in tacere. Choubert se fata in fata cu Politistul, care, intors catre public, asezat la masa, isi tine capul in maini si ramane nemiscat.

CHOUBERT: Glasul s-a stins. ( Choubert i se adreseaza Politistului) Tata, noi doi nu ne-am inteles niciodata.... Mai poti poti sa ma auzi?

Am sa te-ascult, iarta-ne, noi te-am iertat... Arata-ti chipul! ( Politistul nu se misca.) Erai dur, poate nu erai foarte rau.

Poate nici nu-i vina ta. Nu e din cauza ta. Uram violenta ta, egoismul tau.

Nu mi-a fost mila de slabiciunile tale. Ma bateai, dar eu am fost mai dur ca tine. Dispretul meu te-a lovit mult mai tare.

El te-a ucis, nu-i asa? Asculta-ma... Trebuia s-o razbun pe mama...

Era datoria mea... Dar care era MADELEINE, scoasa din minti: M-am saturat. Nu mai suport.

Scoate un mic flacon din san si il duce la gura. POLITISTUL: Esti nebuna! Sa nu-mi faci mie una ca asta!

Auzi?! Politistul se indreapta spre Madeleine, o ia de brat ca s-o impiedice sa-nghita otrava, apoi, brusc, odata cu schimbarea expresiei de pe chipul sau, o obliga sa ia otrava. Choubert scoate un tipat.

Intuneric. Din nou lumina. E singur pe scena.

CHOUBERT: Am opt ani. E seara. Mama ma tine de mana.

Suntem pe strada Blomet, dupa bombardament. Trecem printre ruine. Mi-e frica.

Mana mamei tremura in mana mea. Dintre ruinele zidurilor apar brusc siluete. in intuneric, le stralucesc doar ochii.

Madeleine isi face aparitia, in tacere. Se-ndreapta spre Choubert. E mama lui.

POLITISTUL, apare la celalalt capat al scenei, se apropie pas cu pas, foarte incet: Cauta printre umbrele astea, poate e si Mallot... CHOUBERT: Ochii lor se sting... Totul se cufunda in noapte, ramane doar lumina unei ferestre in depar-tare.

E atat de intuneric ca n-o mai vad pe mama."