Tărâmul celor cinci cercuri

Taramul celor Cinci Cercuri este cartea a doua din seria Vega Jane Atragatoare si plina de farmec, onesta si ambitioasa, Vega Jane este admirabila din toate punctele de vedere. Povestea se bucura din abundenta de actiune, mister, monstri ciudati si animale fantastice, relatii socante si secrete de mult pierdute. Taramul celor Cinci Cercuri, continuarea aventurilor din Lovitura de gratie, este o incursiune incantatoare printr-o lume fantastica demna de Rowling sau Brooks - lumea sa tainica si feerica este descrisa cu insufletire, ceea ce justifica emotiile puternice si chiar fiorii de pe parcursul lecturii.

Talentul lui Baldacci de a potenta tensiunea si de a accelera la maximum actiunea este acum etalat cu mare generozitate, autorul dovedind din plin ca maiestria condeiului sau poate ajunge atat la cititorii adulti, cat si la cei tineri. Fragment din romanul "Taramul celor cinci cercuri" de David Baldacci: „Ne-am asezat in jurul unui foc mic, pe care l-a facut Lackland, si ne-am incalzit oasele infrigurate din pricina aerului rece. Cand am vazut cat de putine aveau, mi-am deschis desaga si am impartit cu ei o parte din mancarea si din apa noastra.

Dupa ce fuseseram atat de bine hraniti acasa la Astrea, ma durea sa-i vad infulecand astfel cele cateva bucatele pe care li le oferiseram. Stiam ca, nu cu mult timp in urma, si eu as fi procedat la fel. Dupa ce a terminat de mancat bucatile de paine si de branza tare pe care i le dadusem, Lackland s-a tras mai aproape.

- La naiba, cum ai facut toate... lucrurile acelea acolo? Am scos bagheta din buzunar.

- Vrajitorie. Magie. Pe care am invatat-o.

Am aruncat o privire spre Petra. Cu coada ochiului, o vazusem infiorandu-se in momentul in care scosesem bagheta. Acum se uita lung la ea, cu ochii larg deschisi, probabil de teama.

- Nu-ti face griji, n-am s-o folosesc asupra ta, Petra, am spus cu un zambet menit sa-i demonstreze ca glumeam. In cea mai mare parte a timpului. Imi imaginasem ca ea avea sa para inspaimantata, dar nu a fost asa.

Pur si simplu s-a zgait la mine pret de o secunda cu un aer sfidator. Simteam cum firea mea incepea sa scoata la iveala tot ce era mai bun din mine. Poate tocmai simtind asta, Delph a intervenit: - Dar Vega Jane chiar a fost magica.

Nu e ca si cum ai putea sa fluturi un bat in jurul tau si sa lupti cu niste uriasi ca aceia de acolo. - Delph, tu esti magic? l-a intrebat Petra, ingaduindu-si un moment ca sa-si netezeasca parul si sa-si stearga o pata de noroi de pe brat.

Apoi l-a atins pe umar cu mana, lasand-o sa zaboveasca acolo putin cam mult, dupa parerea mea. Am simtit din nou cum mi se face mana pumn. Duceam o adevarata lupta sa ma abtin sa nu-i trag una.

- In mine nu-i niciun strop de magie, a zis Delph cu un zambet stramb. Sunt prea mare. - Si prea istet, am adaugat repede, vazand ca Petra era pe punctul de a spune ceva dragut - eram sigura de asta.

Delph a fost cel care ne-a scos din labirint. Si-a amintit tot atunci cand acel wendigo ne fugarea. Si tot el a fost cel care le-a distras atentia colosilor, astfel incat eu sa le pot veni de hac.

Petra s-a uitat la Delph plina de admiratie. - Asa este, frumosule Delph! Mare si istet.

Si n-arati rau deloc. L-a mangaiat din nou pe brat. Cand a remarcat pielea innegrita jurul incheieturii, a exclamat: - Ce-ai patit?

El a ridicat din umeri si i-a raspuns: - M-a prins manticora. Vega Jane m-a scapat de durere, dar bratul meu inca e nitel cam rau. - Ai infrant si o manticora?

l-a intrebat Petra cu o privire plina veneratie. Lackland a lasat sa-i scape un ragait sonor si a zis: - Pai, tot ce avem noi e o spada. Si un arc.

E mai usor sa invingi bestiile cu batul acela. Il priveam lung pe Delph, care se inrosise in timp ce Petra ii mangaia bratul. M-am ridicat iute in picioare si am aruncat pe foc inca un lemn.

Cand m-am asezat la loc, am ajuns cumva intre Delph si Petra. Ea a fost nevoita sa-si retraga repede mana. - Asadar, de unde sterpeliti lucruri?

am intrebat. De la unii ca voi? - Cum am mai spus, nu mai sunt altii ca noi, mi-a raspuns Lackland.

Cel putin, nu de care sa stiu eu. - Pai de la cine, atunci? Cu siguranta nu de la bestiile de pe-aici.

- Nu, nu de la bestii. - Pai, daca nu de la indivizi si nici de la bestii, atunci de la cine? a intrebat Delph.”